Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană | Duminica a 29-a după Rusalii

de | ian. 17, 2021 | Actualitatea religioasă

ÎnDuminica a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproși), 17 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a spus că „pentru toți cei zece leproşi din pilda de astăzi a existat o întoarcere, însă doar unul s-a întors la Hristos, ceilalţi nouă s-au întors la viaţa lor de zi cu zi”.

„Se tot vorbeşte în ziua de azi, în contextul pandemiei, de întoarcerea la normalitate, însă adevărata întoarcere la normalitate este întoarcerea la Hristos”, a mai afirmat ierarhul.

„Totodată, trebuie să conştientizăm că boala, atunci când o îngăduie Dumnezeu, poate să fie o şansă şi o chemare la solidaritate, precum şi un motiv consistent să ne întoarcem la Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate”, a concluzionat PS Părinte Benedict, în omilia rostită.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La slujbă au participat numeroși credincioși clujeni. În ciuda frigului de afară, mulți au asistat la Sfânta Liturghie în fața Catedralei din Piața Avram Iancu. Astfel, au fost respectate îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul a citit rugăciunea pentru încetarea pandemiei de coronavirus și s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Raluca și Florin Ghețea / Rotund Perfect

Ultimele articole

Iubesc iubirea*

Iubesc iubirea*

 Având în preajmă icoana Maicii Domnului, căreia i ne adresăm în priceasnă: „Am venit, Măicuță, să ne mai vedem, / Să-ți spunem necazul (dorul!) pe care-l avem” – adică tu să ne vezi și noi să te vedem –, în felul acesta mă adresez tuturor celor care sunteți icoana...

Sfinții au tăcut și cerul a vorbit

Sfinții au tăcut și cerul a vorbit

Deunăzi, ascultând glasul slujbei Canonului cel Mare înveșmântat în tristețea strălucitoare a Postului Paștilor și încercând să mă dumiresc după putință de natura înțelegerii lăuntrice a ascezei creștine, ochii mi-au alunecat evlavios pe racla cu părticelele din...

Drumul Crucii – stația a XII-a

Drumul Crucii – stația a XII-a

Dragi ascultători, continuăm să răspundem la întrebarea despre Drumul Crucii, astăzi oprindu-ne la stația a douăsprezecea unde comemorăm Înălțarea Crucii și Moartea Domnului pe Cruce. Antifonul al 12-lea de la Denia din Joia Mare pune în gura Domnului următoarele...