Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană | Duminica a 29-a după Rusalii

de | ian. 17, 2021

ÎnDuminica a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproși), 17 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a spus că „pentru toți cei zece leproşi din pilda de astăzi a existat o întoarcere, însă doar unul s-a întors la Hristos, ceilalţi nouă s-au întors la viaţa lor de zi cu zi”.

„Se tot vorbeşte în ziua de azi, în contextul pandemiei, de întoarcerea la normalitate, însă adevărata întoarcere la normalitate este întoarcerea la Hristos”, a mai afirmat ierarhul.

„Totodată, trebuie să conştientizăm că boala, atunci când o îngăduie Dumnezeu, poate să fie o şansă şi o chemare la solidaritate, precum şi un motiv consistent să ne întoarcem la Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate”, a concluzionat PS Părinte Benedict, în omilia rostită.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La slujbă au participat numeroși credincioși clujeni. În ciuda frigului de afară, mulți au asistat la Sfânta Liturghie în fața Catedralei din Piața Avram Iancu. Astfel, au fost respectate îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul a citit rugăciunea pentru încetarea pandemiei de coronavirus și s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Raluca și Florin Ghețea / Rotund Perfect

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Parohia Bodia

Târnosirea bisericii din Parohia Bodia

Duminică, 3 septembrie 2017, credincioșii Parohiei Bodia au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de credincioși....

Triplă sărbătoare în localitatea clujeană Sânnicoara

Triplă sărbătoare în localitatea clujeană Sânnicoara

Comunitatea ortodoxă din parohia clujeană Sânnicoara a avut parte sâmbătă, 2 septembrie 2017, la o zi după începutul noului an bisericesc, de o triplă sărbătoare. Sătenii, împreună cu preotul lor paroh Luca Viorel, au sărbătorit în avans hramul bisericii, Nașterea...

Antimise noi pentru Altarele Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului

Antimise noi pentru Altarele Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului

Vineri, 1 septembrie 2017, de la ora 8,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, cu începere de la ora 8,00, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia sărbătorii...