Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană | Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci)

de | apr. 4, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci), 4 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Înainte de Dumnezeiasca Liturghie, ierarhul a săvârșit ritualul scoaterii Sfintei Cruci, pe care a așezat-o pe analogul din mijlocul Catedralei, spre închinarea credincioșilor.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Răstignire și Înviere”.

„Cum ne răstignim împreună cu Domnul Hristos? Să postim atât de bucate, cât și de răutate, doar așa ne răstignim cu Hristos, așa mergem împreună cu El pe calea crucii. (…) Pe lângă această răstignire, pe care o facem de bună voie: postind, citind în Sfânta Scriptură, spovedindu-ne bine, făcând acte de caritate și altele asemenea, sunt și multe necazuri și încercări care vin peste noi fără voia noastră, dar tocmai suportarea acestora este o modalitate de postire”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

În semn de apreciere și recunoștință, la finalul slujbei, pentru implicarea activă a tinerilor în viața Bisericii, Mitropolitul Andrei le-a acordat cântăreților Catedralei (Vlad Zurgalău, Raul Lăcătuș și Vlăduț Sărmaș) Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar paraclisierilor (Dănuț Moldovan, Ioan Sterp, Daniel Trif, Dan Cerceș, Dragoș Topan și Efrem Neacșu) le-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.

 

La slujbă au participat numeroși credincioși clujeni. Mulți au asistat la Sfânta Liturghie în fața Catedralei din Piața Avram Iancu. Astfel, au fost respectate îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul a citit rugăciunea pentru încetarea pandemiei de coronavirus și s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Mai multe fotografii AICI


Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Hramul Mănăstirii Nicula 2022 – Comunicat de presă

Hramul Mănăstirii Nicula 2022 – Comunicat de presă

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului...

Hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” Rebra-Parva

Hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” Rebra-Parva

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, miercuri, 29 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, miercuri, 29 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din...