Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană | Duminica Vameșului și a Fariseului

de | feb. 21, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 21 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a spus că „în această duminică suntem chemați să investim în știința mântuirii”. De asemenea, a arătat cum și de ce trebuie să păzim legea și poruncile lui Dumnezeu.

Totodată, ierarhul a atras atenția asupra faptului că în societatea de astăzi se pune prea puțin accent pe educația religioasă.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de Sergiu Stanciu, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

La slujbă au participat numeroși credincioși clujeni. Mulți au asistat la Sfânta Liturghie în fața Catedralei din Piața Avram Iancu. Astfel, au fost respectate îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul a citit rugăciunea pentru încetarea pandemiei de coronavirus și s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Raluca și Florin Ghețea / Rotund Perfect

Ultimele articole

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, prăznuit în localitatea natală

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, prăznuit în localitatea natală

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, miercuri, 14 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din...