Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană, în Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproși)

de | ian. 15, 2023

În Duminica a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproși), 15 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Din sobor au făcut parte slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit clujenilor pe tema „Cuvântul bun în fața bolii”. Pornind de la un cuvânt al Sfântului Antonie cel Mare, din volumul I al Filocaliei, în care spune că „Nimic nu cinstesc oamenii mai mult decât cuvântul. Așa de puternic este cuvântul, că printr-însul și prin mulțumire slujim lui Dumnezeu; iar folosind cuvânt netrebnic sau cu sunet urât ne osândim sufletul”, ierarhul a vorbit despre puterea cuvântului.

 

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a subliniat însemnătatea zilei de 15 ianuarie, când este sărbătorită Ziua Culturii Naționale și comemorarea marelui poet Mihai Eminescu, la 173 de ani de la nașterea sa:

„Neamul nostru a căutat pacea și a promovat o viețuire în condiții pașnice. Iar cultura română, în aceeași notă, proclamă pacea ca valoare fundamentală și necesară vieții. Poetul național, cel pe care îl și comemorăm solemn în această zi, ne descoperă limpede acest specific prin personalitatea reprezentativă a marelui voievod Mircea cel Bătrân, care le răspunde, adăugăm noi, generic, tuturor generatorilor de conflict: «Ce vrei tu? Noi, bună pace!», căutând să ne apărăm «sărăcia și nevoile și neamul», de care nu ne rușinăm, avându-i aliați pe toți cei din jurul nostru, până și natura”.

De asemenea, Episcopul-vicar Benedict a mai spus că: „în alte vremuri din istoria recentă, termenul «pace» se folosea aproape exclusiv în sens restrâns, ca fraternitate, cooperare, bună înțelegere, însă, în timpurile prezente, în imediata realitate, prin războiul de la granița țării noastre, capătă trimiteri și spre forme mai extinse, ca soluție pentru o agresivitate nepermisă, într-o societate atât de avansată pe care ne-o dorim construită pe fundamente evanghelice autentice. Din nou vom face apel la Mihai Eminescu. În drama istorică «Pacea pământului vine s-o ceară», acesta își imaginează un dialog profetic, cu valoare paradigmatică și revelatoare de atitudini și comportamente: «Ce vrei bătrâne?», îl întreabă împăratul războinic pe preotul înțelept Celsus, iar acesta îi răspunde: «Pacea pământului». Și se continuă dialogul: «Pot eu să-i dau această pace când n-o voiește?» și Celsus continuă: «Când ea n-o voiește/ Timpul e moarte, spațiul e luptă/ Și mișcarea suferință». Și în continuare face apel la «Domnul păcii» și la Evanghelia Lui: «A fost odată un om pe-acest pământ… Acela a spus: cine-ți va da o palmă, întinde-i celălalt obraz, cine-ți va lua mantia, dă-i și cămașa. Și acesta, a fost, trebuie să fi fost ca toți. Dar a fost sătul, sătul de privirea acestei vieți omenești, etern nefericita. E un păcat această viață, și el a vrut să-l stingă». Personajul mitic Dochia face apel la non-violența Evangheliei și la sacrificiul lui Hristos în «orașul păcii»: «Pare că cerul e-un palat de cezar,/ Tăcut, pustiu, prin care-un vaiet trece…/ E ca și cum ar fi murit ceva/ În univers – pare că Dumnezeu/ E mort./ Coboară-asupra lui, eternitate,/ Cobori cu pacea ta și-asupra mea» (Decebal)”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din muncipiu.

La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni, iar o parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA