În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 3 mai 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.
Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai, în frunte cu exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, și decanul facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, în care este relatată minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Îndelungă răbdare plină de optimism”.
Ierarhul l-a oferit drept pildă de îndelungă răbdare și nădejde statornică pe slăbănogul din Evanghelie, care, după ce a stat timp de 38 de ani la marginea scăldătorii Vitezda fără să-și piardă speranța, a primit din partea Domnului nostru Iisus Hristos atât vindecare trupească, cât și sufletească. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a oferit și alte exemple de oameni care au purtat cu răbdare boala, iar Dumnezeu le-a adus tămăduire și alinare.
„Minunea aceasta ne încredințează că Doctorul sufletelor și al trupurilor este Domnul nostru Iisus Hristos. Slăbănogul de la Vitezda a așteptat 38 de ani, însă nu și-a pierdut nădejdea; a rămas optimist, iar Domnul Hristos l-a vindecat”, a subliniat ierarhul.
Pornind de la cuvintele Mântuitorului: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14), Mitropolitul Clujului a arătat că Domnul Iisus Hristos nu vindecă doar trupul, ci caută să tămăduiască și sufletul omului, chemându-l la schimbarea vieții și la întoarcere sinceră către Dumnezeu. În acest sens, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să aibă îndelungă răbdare în suferințe, în necazuri și în încercările aduse de boală:
„Suntem slabi, cădem, ne ridicăm și uneori cădem din nou, însă Domnul Iisus Hristos, la fel ca odinioară, este prezent și astăzi. Și, așa cum i-a spus slăbănogului după ce l-a tămăduit: «Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău» (Ioan 5, 14), tot astfel ne spune și nouă: să avem grijă să nu mai păcătuim, pentru ca să nu ni se întâmple ceva mai rău.”
În încheiere, Părintele Mitropolit Andrei a subliniat că „Domnul Iisus Hristos este Doctorul cel Mare, Care l-a tămăduit pe slăbănogul de la Vitezda și Care mereu îi tămăduiește pe cei ce se apropie de El cu multă credință”.
„Îl rugăm pe Doctorul sufletelor și al trupurilor să poarte grijă de noi și de cei dragi ai noștri, iar atunci când suntem încercați de suferințe și de necazuri grele, să nu ne pierdem nădejdea, ci să rămânem statornici în credință și plini de optimism, pentru că, la vremea rânduită, Domnul Hristos ne va spune și nouă: «Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă» (Ioan 5, 8)”, a conchis ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. emerit Vasile Stanciu.
La Sfânta Liturghie au luat parte mii de credincioși clujeni. Mulți din cei prezenți au participat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru încetarea războaielor, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului






