Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

de | iun. 21, 2015

Duminică, 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte paroh Silviu Pop. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Dan Gorgan, urmând ca de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Aleuș, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei.

Localitatea Bocșița a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1349, sub numele de Baxa. De la jumătatea dealului care străbate localitatea străjuiește mica așezare, încă din secolul al XVIII-lea, biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Între timp biserica de lemn s-a dovedit a fi neîncăpătoare astfel că după anul 1990 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică de zid. Lucrările s-au desfășurat pe durata a mai multor ani și sub coordonarea a mai multor preoți, locașul de cultfiind târnosit în anul 2012, în luna octombrie.

Cu toate că localitatea este situată în apropierea Municipiului Zalău, în prezent, în localitatea Bocșița mai trăiesc doar 45 ce credincioși.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședință lunară, în Protopopiatul Huedin

Ședință lunară, în Protopopiatul Huedin

Marți 20 februarie 2018, a avut loc la sediul Protopopoiatului Ortodox Huedin, ședința administrativă lunară. Aceasta a fost precedată de  săvârșirea slujbei Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, în paraclisul Sfinții Trei Ierarhi al protopopiatului. După slujbă,...

Tabăra parohială „Zile de Poveste” la Spermezeu

Tabăra parohială „Zile de Poveste” la Spermezeu

Copiii și adolescenții din parohiile Spermezeu și Sita, judeţul Bistrița-Năsăud, au participat în perioada 16-18 februarie 2018 la o tabără parohială de weekend. Timp de trei zile au fost organizate, cu ajutorul unui grup de 9 tineri voluntari, mai multe activităţi...

Resfințirea  bisericii din Hășdate, Protopopiatul Gherla

Resfințirea bisericii din Hășdate, Protopopiatul Gherla

În duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a resfintit biserica parohiei Hășdate, Protopopiatul Gherla . Înaltpreasfințitul părinte Andrei  a oficiat  de la ora 9.00,  slujba de resfințire a...