Liturghie Arhierească la Parohia Ciumărna

de | apr. 24, 2016 | Actualitatea religioasă

În duminica în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ciumărna, Protopopiatul Zalău, localitate aflată în apropierea Municipiului Zalău, la poalele munților Meseș. Credincioșii, având în mâini ramuri de salcie, și-au întâmpinat Ierarhul în fața locașului de cult, alături de soborul de preoți condus de către parohul acestei comunități, Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci. În cadrul Sfintei Liturghii, copiii și cei care au primit dezlegare de la duhovnic în urma spovedaniei, au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Repere istorice

Situată la poalele Munților Meseș, în imediata apropiere a Municipiului Zalău, localitatea Ciumărna a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1460.

Din jurul anului 1700, în satul de la poalele Meseșului dăinuiește biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Aceasta a fost ridicată pe actualul loc datorită unei verosimile întâmplări: bătrânii spun că lemnele pentru construcţie au fost aduse din partea de răsărit a satului, iar carele ce aduceau lemnul au ajuns pe acest loc, unde uneia i s-a rupt osia, alteia jugul, iar alteia hamurile cailor. În această situaţie s-a hotărât strămutarea satului de unde era şi construirea bisericii aici. Actualmente locașul de cult se află într-o stare bună de conservare, aici săvârșindu-se Sfânta Liturghie doar o dată pe an, în ziua hramului.

Și pentru că astăzi este și Ziua regalității în România, trebuie menționat faptul că în memoria satului se păstrează și momentul în care, în anul 1938, Majestatea Sa, regele Carol al II-lea s-a oprit întâmplător la Ciumărna şi a vizitat bisericuţa de lemn, a cunoscut starea de spirit atât de unitară a locuitorilor şi a hotărât să schimbe denumirea din forma maghiară a satului cu cea de „Poiana Meseşului”, apoi a dispus ridicarea unei biserici, să fie sistematizat satul cu uliţe lărgite şi case aliniate pentru a deveni un sat model. A dispus de asemenea construirea unui sanatoriu pentru suferinzii de TBC şi o fântână arteziană în sat. Din nefericire doar primele două puncte s-au înfăptuit, celelalte rămânând doar înscrisuri în dosare. Astfel, timp de scurtă vreme, satul a purtat denumirea atât de frumoasă şi românească de „Poiana Meseş”. Au venit însă zilele de 17 şi 18 septembrie 1940 care au adus nori negri asupra satului, din care s-a pornit ploaia de sânge a nevinovaţilor martiri din Treznea şi Ciumărna, care au căzut sub rafalele de gloanţe ce au ucis atâtea vieţi nevinovate. Au murit atunci în satul Treznea 86 de persoane, iar în Ciumărna 12 persoane. Vârsta celor ucişi era între 2 şi 85 de ani.

Biserica actuală a satului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, o adevărată catedrală între satele de peste Muntele Meseș, a fost ridicată între anii 1976-1990 și are o arhitectură întru totul deosebită.

Ultimele articole

Hramul Parohiei „Sfântul Dumitru” din Florești

Hramul Parohiei „Sfântul Dumitru” din Florești

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, marți, 26 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Dumitru” din Florești,...