Liturghie arhierească la Parohia Cristolțel

de | sept. 20, 2015

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Cristolțel, protopopiatul Jibou. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Dan Dregan, protopopul Jiboului, părintele paroh Ionuț Papiță și încă 8 preoți apropiați ai parohiei Cristolțel.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, preoții și credincioșii satului, în frunte cu Ierarhul lor, s-au deplasat spre casa parohială unde a fost săvârșită o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate la acest edificiu.

Din puţinele surse care se cunosc rezultă că satul Cristolțel este atestat documentar înainte de anul 1500, când se numea „Cristolţul Mic”. Satul Cristolţel era cel mai sărac sat din judeţul Solnoc-Dăbâca.

Prima biserică a satului a fost una din lemn însă nu se cunosc date despre construirea ei, nepăstrându-se nici un act doveditor sau altă sursă în ceea ce priveşte atestarea documentară, respectiv anul construirii ei. Această biserică ar fi fost construită înainte de 1700. În jurul aceluiași an, localitatea avea 198 de suflete, fiind o parohie săracă, iar locuitorii se ocupau cu agricultura şi creşterea animalelor.

Biserica actuală a fost ridicată între anii 1930-1934 și a fost pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae. Biserica a fost împodobită cu pictură de o reală valoare în stil bizantin în anul 1934 de către profesorul Victor Cenan Cornel ajutat de Sabadâş Vasile din Cluj. Pictura interioară a fost executată în tehnica frescă. Între anii 1977-1982 datorită învechirii și degradării picturii interioare şi a iconostasului s-a executat o nouă pictură în stil neobizantin de către maestrul Andrei Răileanu din București.

Casa parohială a fost ridicată în anul 1964, fiind amplasată în imediata vecinătate a bisericii.

Preacucernicul Părinte Ionuț Papiță păstorește această parohie de la sfârșitul anului 2008, acesta fiind hirotonit preot de către Preasfințitul Părinte Petroniu la 7 decembrie 2008. Pentru bogata activitate desfășurată, Preasfințitul Părinte Petroniu l-a hirotesit iconom pe părintele paroh Ionuț Papiță.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea casei parohiale din Șieuț

Liturghie arhierească și sfințirea casei parohiale din Șieuț

În Duminica a 27-a după Rusalii (a tămăduirii femeii gârbove), 10 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia...