Liturghie Arhierească la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Șimleu Silvaniei

de | iun. 25, 2017 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Duminică, 25 iunie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena din orașul Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit preoții apropiați părintelui paroh Cristian Crișan, în frunte cu protopopul locului, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a sfințit și iconostasul micuțuluilocaș de cult, în urma lucrărilor de înnoire efectuate asupra acestuia.

Biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Șimleu Silvaniei a fost ridicată începând cu anul 1925. Ca o particularitate a începuturilor acestuilocaș de cult amintim faptul că principalii ctitori ai acestei biserici au fost șapte persoane venite din sudul țării, din Oltenia, care s-au stabilit la Șimleu Silvaniei și au dorit să aibă un locaș de cult ridicat de către ei. Din lipsa fondurilor, lucrările au stagnat până în anul 1930, fiind ulterior reluate. Sfințirea bisericii a avut loc în anul 1957 și a fost săvârșită de către vrednicul de pomenire Episcop Valerian Zaharia.

De-a lungul timpului au fost efectuate diferite lucrări de înnoire și înfrumusețare, locașul de cult fiind repictat între anii 1992-1995.

Ultimele articole

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, joi, 8 septembrie 2022, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, la granița dintre Transilvania și Bucovina, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului...

Protopopiatul Ortodox Huedin își sărbătorește centenarul

Protopopiatul Ortodox Huedin își sărbătorește centenarul

Protopopiatul Ortodox Huedin a împlinit o sută de ani de la înființare. Cu această ocazie, sâmbătă, va fi sfințită o placă memorială. Cu prilejul centenarului Protopopiatului Ortodox Huedin, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și  Preasfințitul Părinte Benedict...