Liturghie Arhierească la Parohia Subcetate

de | feb. 22, 2016 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit duminică, 21 februarie 2016, Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Subcetate, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit pe Preacucernicul Părinte diacon Cătălin Urs întru preot pe seama Parohiei Fildu de Sus, Protopopiatul Zalău. De asemenea, a fost făcută o slujbă de parastas întru pomenirea marelui filantrop Emanoil Gojdu. După rostirea cuvântului de învățătură, cei prezenți au mers spre casa parohială, unde Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat lucrările efectuate la acest edificiu.

Ierarhul Sălajului a mai fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei Subcetate și în urmă cu mai bine de un an, când la 12 octombrie 2014 a resfințit biserica, în urma lucrărilor de reînnoire efectuate sub coordonarea Preacucernicului Părinte paroh Cătălin Lazar. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat părintelui paroh distincția de sachelar.

Satul Subcetate este situat pe valea Barcăului şi aparţine din punct de vedere administrativ de comuna Valcău de Jos. Aici se păstrează încă ruinele unei cetăţi medievale, despre care avem prima menţiune documentară la anul 1319. Prima atestare documentară a satului Subcetate apare în 1481, cu numele de Warallya, iar cu denumirea actuală, de Subcetate, apare abia din 1733.

Biserica actuală a fost zidită în 1939-1940, prin stăruinţa preotului Pordea Pavel, a epitropului Fiţ Florian şi a bunilor credincioşi. Este zidită din cărămidă mică, pe un fundament de piatră, la interior distingându-se cele trei despărţituri caracteristice stilului răsăritean: altar, naos şi pronaos. Iconostasul este confecţionat din lemn de brad strunjit, iar icoanele de pe el sunt pictate pe placaj. Alăturat Sfântului Altar se află sacristia pentru spovedanie. Pereţii interiori, în cea mai mare parte, sunt zugrăviţi, având pictate doar câteva pasaje biblice şi pe Sfinţii Apostoli, toate fiind lucrate în 1973.

După instalarea Preacucernicului Părinte Cătălin Lazar ca preot paroh în anul 2011, au fost efectuate ample lucrări de reparaţii la locaşul de cult. Astfel acoperişul bisericii a fost reparat şi vopsit, au fost înlocuite jgheaburile şi burlanele, pereţii au fost zugrăviţi, gardurile au fost curăţate şi vopsite, au fost înlocuite porţile fiind efectuate şi alte lucrări de înfrumuseţare şi întreţinere. De asemenea sfântul locaş a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. În paralel cu lucrările la biserică au fost efectuate şi lucrările la casa parohială, interiorul acesteia fiind refăcut în totalitate.

Ultimele articole

Cine este Iisus (Pr Stelian Tofana) (concluzii)

Cine este Iisus (Pr Stelian Tofana) (concluzii)

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii” stăm de vorbă cu pr. drd. Claudiu Boia și aducem în atenția ascultătorilor noștri un nou studiu de caz: activitatea bisericilor creștine și incursiunea Gestapo-ului în viața lor, în timpul regimului totalitar...

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

Constituția bisericii naționale a Reichului

În plină epocă a nazismului în Germania, în 1942, dr. Alfred Rosenberg, un susţinător fervent al „noii biserici naţionale“, a emis o doctrină în 30 de puncte a Bisericii Naţionale a Reich-ului, care prevedea practic transformarea tuturor bisericilor în instrumente ale...

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

Biserica protestantă în timpul regimului totalitar nazist

În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii” stăm de vorbă cu pr. drd. Claudiu Boia și aducem în atenția ascultătorilor noștri un nou studiu de caz: Biserica protestantă germană în timpul regimului totalitar nazist. Așa cum ați putut observa și în edițiile...

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

„Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor întru Domnul! ...odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa 14, 13) Bunul şi jertfelnicul nostru Episcop Vasile a plecat în eternitate, şi ştim că plecarea lui a adus multă tristeţe în inimile...

Episcopul-vicar Benedict a resfințit biserica din Parohia Țagu

Episcopul-vicar Benedict a resfințit biserica din Parohia Țagu

În Duminica a 9-a după Rusalii, 22 august 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Țagu, județul Bistrița-Năsăud. De la ora 8:30,...

Sfințirea bisericii Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

Sfințirea bisericii Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, luni, 16 august 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul...