Liturghie arhierească și binecuvântare de casă parohială, în parohia Criștelec

de | oct. 19, 2020

Duminică, 18 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Criștelec, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și preotul Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu l-a hirotonit preot pe seama parohiei Drighiu, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pe diaconul Mihai Negrean. La final,  preotul paroh Ovidiu-Cristian Toma a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a dăruit o icoană.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit capela mortuară ridicată de comunitatea din Criștelec. De asemenea, a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate.


Satul Criștelec este aşezat în partea de Nord-Vest a judeţului Sălaj și aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Măeriște, localitatea fiind atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1257, când satul apare sub numele de Keres. Denumirea actuală a localității, respectiv Criștelec, este consemnată în acte abia din anul 1919.

Numele satului provine de la cetatea Kiris, despre a cărei existență în această zonă menționează istoricul Petri Mor în lucrarea sa intitulată „Monografia Județului Sălaj”. Un loc reprezentativ din istoria localității îl constituie „Fântâna Feciorilor”, unde, odinioară, flăcăii satului îşi găseau loc de refugiu atunci când urma să fie luaţi la oaste cu „arcanul”.

În ceea ce privește viața bisericească din această localitate, amintim faptul că a existat o biserică veche din lemn, construită în secolul al XVII-lea, aceasta fiind aşezată pe un deal, unde, astăzi, se află un cimitir. Pe locul unde a existat altarul vechiului lăcaș de cult a fost aşezată o cruce din lemn, având ca părţi componente bucăți din uşa de la intrarea în biserică.

Noul lăcaș de cult a fost edificat între anii 1950-1952, sub păstorirea preotului Gheorghe Șinca, şi a fost sfinţit în data de 18 noiembrie a anului 1975, de vrednicul de pomenire, episcopul Vasile Coman al Oradiei. Biserica  a fost pictată în timpul păstoririi preotului Ștefan Boldea.

Începând cu anul 2014, preot paroh este părintele Ovidiu-Cristian Toma, care,. Alături de credincioși, a derulat o serie de lucrări de înfrumusețare a bisericii și a casei parohiale. Parohia Criștelec desfășoară și o bogată activitate social-filantropică, concretizată în ajutorarea orfanilor, văduvilor, nevoiașilor și bolnavilor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în filia Purcăreț

Duminică, 21 iulie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Purcăreț, filie a Parohiei Lemniu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Târnosirea bisericii din localitatea Poiana Onții

Sâmbătă, 20 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Poiana Onții, filie a Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în Parohia Crasna

Duminică, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Duminică, 23 iunie 2024, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum, care s-au adunat în număr mare la sfânta biserică, întrucât, în fiecare an, în ziua de...

Prezență Arhierească în Parohia Peceiu

Prezență Arhierească în Parohia Peceiu

Duminică, 16 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Peceiu, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul...

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, cu prilejul hramului Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și...