În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 22 martie 2026, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat mica comunitate parohială din localitatea Șoimeni, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultimii ani la biserica parohială.
De la ora 9:30, Părintele Episcop-vicar Samuel a binecuvântat lucrările realizate în ultimii cinci ani la biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, preotul paroh Andrei Misaroș, arhidiaconul Cristian Deneș de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, precum și alți clerici invitați.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre lucrarea mântuirii ca rod al conlucrării dintre harul lui Dumnezeu și strădania omului. Ierarhul a subliniat că viața creștină și dobândirea mântuirii nu sunt doar rezultatul efortului omenesc, dar nici numai lucrarea unilaterală a lui Dumnezeu, ci se împlinesc prin împreună-lucrare.
În acest context, Preasfinția Sa a oferit drept exemplu învățăturile Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, cuprinse în lucrarea „Scara Raiului”, arătând că urcușul duhovnicesc pe calea mântuirii presupune credință statornică, rugăciune, post și nevoință, prin care omul răspunde chemării și lucrării harului dumnezeiesc.
„Învățăm și Biserica ne învață că mântuirea este, deopotrivă, har și dar de la Dumnezeu, dar și efort și lucrare din partea omului. Este rodul conlucrării omului cu Dumnezeu. Mântuirea nu stă numai în puterea omului, dar nici doar în lucrarea lui Dumnezeu cu noi, ci este, așa cum spune teologia noastră ortodoxă, o sinergie, o împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Theodoros” din Cluj-Napoca. La chinonic, grupul de copii al parohiei, coordonat de preoteasa prof. Andreea Misaroș, a interpretat pricesne.
La finalul slujbei, preotul paroh Andrei Misaroș i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, din partea comunității parohiale, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.
Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Samuel Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta cruce pectorală, pe parohul Andrei Misaroș. De asemenea, Consiliul parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși.
Scurt istoric
Biserica Ortodoxă din Șoimeni, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a fost construită între anii 1880–1883, prin osteneala și jertfelnicia părintelui Vasile Bene și a credincioșilor din comunitate.
În data de 7 iulie 1966, sfântul locaș a fost sfințit de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. După ample lucrări de renovare și pictare, biserica a fost resfințită la 19 august 2001 de către vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș Someșanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în vremea când paroh era părintele Ioan Ciupei.
Începând cu data de 1 decembrie 2018, comunitatea parohială din Șoimeni este păstorită de părintele Andrei Misaroș, care desfășoară o bogată activitate pastoral-misionară și catehetică, în mod special cu copiii și tinerii parohiei, alături de doamna preoteasă prof. Andreea Misaroș. În cadrul parohiei sunt organizate săptămânal activități socio-educative, iar anual are loc Școala de vară pentru copiii parohiei. De asemenea, anual copiii participă la Concursul Național Catehetic, organizat în cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în Patriarhia Română.
Un moment deosebit din viața comunității a avut loc în 19 iunie 2021, când Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Șoimeni. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială, renovată și utilată în perioada 2018–2021. De asemenea, a binecuvântat Centrul Biblic Cultural-Catehetic „Sfântul Ioan Gură de Aur” și Căsuța Socială „Betania”, destinate activităților cu copiii și tinerii parohiei și desfășurării proiectelor sociale inițiate în comunitate. Totodată, a sfințit și troița sculptată în stil maramureșean, ridicată de familia preotului paroh și amplasată în curtea casei parohiale.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului






