Liturghie arhierească și binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Colibița

de | iul. 3, 2022

În Duminica a 3-a după Rusalii, 3 iulie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Colibița, județul Bistrița-Năsăud.

Conform tradiției, ierarhul a fost întâmpinat cu o caleașcă trasă de cai, iar de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii parohiale, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, protopopul de Reghin, preotul Valentin Vârva, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, secretarul Protopopiatului Bistrița, preotul Emanuel Vidican, preotul paroh Ioan Hăbălău, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, pe tema „Stresul și grija lui Dumnezeu”, în cadrul căruia a afirmat că toate greutățile vieții sunt mai ușoare dacă sunt trăite cu Domnul Hristos.

„Prin Duhul Sfânt se înfăptuiește fericirea noastră, prin El primim nenumărate daruri și ne mântuim de robia păcatului”, a mai spus ierarhul.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Cluj-Napoca, coordonat de preotul Gavril Vârva.

La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Hăbălău a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire, i-a oferit un epitrahil și un omofor.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă desfășurată în cei 14 ani de slujire, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Ioan Hăbălău, iar primarului comunei Bistrița Bârgăului, Vasile Laba, i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. Domnul Marcel Moroșan, care vreme de 7 ani, până la finalizarea lucrărilor la casa parohială, a găzduit familia părintelui Hăbălău, a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, Rareș Vrâncean și Ioan Vrâncean au fost distinși cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire.

După Sfânta Liturghie, PS Părinte Benedict a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat lucrările efectuate la casa parohială, iar familiei părintelui Hăbălău i-a dăruit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

La eveniment au luat parte autorități locale și județene, fiii satului și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice Văii Bârgăului. Printre cei prezenți s-au aflat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Ioan Zăgrean.

Scurt istoric

Biserica ,,Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Colibița a fost construită între anii 1984-1998, fiind sfințită în anul 1998 de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Conform istoricilor, în localitate a existat un locaș de rugăciune încă din anul 1881.

În 1982, vechea biserică a fost strămutată pe un nou amplasament, mai sus cu aproape un kilometru de sat, din cauza construirii barajului de acumulare. Astăzi, biserica nu mai există, se mai vede doar fundaţia ei, atunci când nivelul apei din lacul de acumulare este foarte scăzut.

Barajul Colibița, construit în perioada 1977-1991, cu scop hidroenergetic, pe cursul râului Bistrița Bârgăului, a creat prin acumulare lacul Colibița, numit și „Marea de la Munte”, un veritabil punct de atracţie pentru cei care sunt dornici de munte şi liniştea pădurilor montane.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Nicula

Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Nicula

În săptămâna a V-a din Postul Paştilor, vineri seara, 19 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri (a Imnului Acatist), înconjurat de un sobor...