În Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci), 15 martie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Gârbău Dejului, Protopopiatul Dej, județul Cluj, unde a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate în ultimii doi ani la casa parohială.
De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, preotul paroh Vlăduț Ilea, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Crucea este steagul creștinilor”, pornind de la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Ierarhul a afirmat că „prin Cruce, Domnul Iisus Hristos ne-a adus mântuire nouă, tuturor”.
„Crucea este steagul sub care noi ne luptăm împotriva tuturor relelor. Sub acest steag biruim, pentru că primul care a biruit a fost Domnul nostru Iisus Hristos atunci când a fost răstignit pe Cruce. Creștinii adevărați iubesc Crucea Domnului Hristos, pentru că prin Cruce vine bucurie la toată lumea. Pe bună dreptate versurile spun: «Sub Cruce ne strângem, / Cu Crucea ne-nchinăm, / Hristos ne conduce / Oricând Îl urmăm».”
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a arătat că din jertfa Crucii Domnului izvorăsc Sfintele Taine. Sfântul Evanghelist Ioan relatează că, atunci când Domnul Iisus a murit pe Cruce, „unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă” (Ioan 19, 34). Apa Sfântului Botez și Sângele Sfintei Euharistii își au obârșia în jertfa Mântuitorului, Sfânta Cruce fiind izvorul Tainelor. Acest adevăr este sugerat și în dialogul pe care Mântuitorul l-a avut cu bătrânul Nicodim, preocupat de mântuirea sa. Nicodim a înțeles că nașterea din nou se realizează prin Taina Botezului și printr-o viață duhovnicească aleasă, care se desăvârșește prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Theodoros” de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca. La chinonic, interpretul de muzică populară Ovidiu Purdea Someș, fiu al satului, a interpretat pricesne.
La finalul slujbei, preotul paroh Vlăduț Ilea i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, din partea comunității parohiale, i-a oferit o icoană cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Vlăduț Ilea. Domnul Gheorghe Vaida a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar domnul Marius Gheorghe Vaida a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru mireni. Preotul Duțu Ilea (Parohia Budești din Arhiepiscopia Aradului), primarul comunei Cășeiu, domnul Marinel Baias, membrii Consiliului și Comitetului Parohial, doamna preoteasă Andreea Ilea, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
Binecuvântarea casei parohiale
După săvârșirea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Andrei a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate în ultimii doi ani la casa parohială. Cu acest prilej, la finalul slujbei de binecuvântare, ierarhul i-a dăruit doamnei preotese Andreea Ilea o icoană cu Maica Domnului.
Evenimentul a avut loc în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși.
Scurt istoric
Localitatea Gârbău Dejului, din comuna Cășeiu, județul Cluj, este atestată documentar din anul 1315.
Biserica Ortodoxă din Gârbău Dejului, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost construită în perioada 1953–1954, fiind sfințită în data de 8 noiembrie 1954 de vrednicul de amintire Mitropolit Nicolae Colan.
De-a lungul timpului, lăcașul de cult a trecut prin mai multe lucrări de renovare și înfrumusețare. Astfel, biserica a fost resfințită în anul 1975 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Iustinian Chira, pe atunci Episcop-vicar al Eparhiei Clujului, iar la 11 iunie 2000 a fost resfințită de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, care la acea vreme era Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
În localitate mai există și o biserică de lemn, monument istoric, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
Din luna iulie 2024 și până în prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Vlăduț Ilea.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului






