Liturghie arhierească și binecuvântarea noii case parohiale din Strâmbu

de | iun. 30, 2024

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 30 iunie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Strâmbu, județul Cluj, cu prilejul sfințirii noii case parohiale și a monumentului eroilor.

De la ora 10:00, pe un podium special amenajat în curtea bisericii parohiale, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Aiud – preotul Ioan Bogdan (fiu al satului), preotul paroh Nicolae Scrob, preotul Ioan Georgiu (fiu al satului), preotul Ionuț Georgiu, (fiu al satului), precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat importanța urmării modelelor sfinților în viața creștină și a afirmat că „toți oamenii suntem chemați să ne sfințim viața”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La chinonic, tânăra interpretă Andreea Pop a cântat pricesne.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat noua casă parohială. De asemenea, a sfințit Monumentul Eroilor din fața bisericii, ridicat în amintirea eroilor locali care au murit în cele două războaie mondiale.

Preotul paroh Nicolae Scrob a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile parohiei. În semn de prețuire și recunoștință, Părintelui Mitropolit Andrei i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Nicolae Dragoș Scrob, iar părintelui Ioan Georgiu, fiu al satului, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Domnul Costan Bota a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, doamna preoteasă Daniela Scrob a primit o diplomă de aleasă cinstire și o icoană cu Maica Domnului, primarul comunei Chiuiești, Gavril Mihuț, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

La eveniment au participat oficialități locale, fii ai satului și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

 

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă din Strâmbu, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost construită între anii 1970-1974, fiind sfințită în data de 10 iulie 1977 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. În anul 1997, lăcașului de cult i s-a adăugat un pridvor, iar între anii 1999-2000 a fost împodobit cu pictură, în tehnica tempera, de Bumbu Constantin din Cășeiu și fiii săi, Emanuel și Liviu. Biserica a fost resfințită în data de 24 iunie 2001 de Arhiepiscopul Irinel al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. La data de 1 iulie 2017, comunitatea a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a sfințit noul iconostas al bisericii și a oficiat Sfânta Liturghie.

În localitate există și o biserică veche, monument istoric, construită în anul 1764.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” de la Rebra-Parva

Hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” de la Rebra-Parva

La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, sâmbătă, 29 iunie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Inaugurarea grădinii Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Inaugurarea grădinii Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 28 iunie 2024, la inaugurarea grădinii Academiei Române – filiala Cluj-Napoca, un loc destinat găzduirii de...