Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Liturghie arhierească și sfințire de casă parohială, la Sigmir. PS Benedict a predicat despre rugăciune

de | aug. 1, 2022

În duminica a 7-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea parohială din Sigmir, județul Bistrița-Năsăud.

De la ora 10, în biserica ocrotită de „Sf. Ier. Nicolae”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie. Din soborul de slujitori au făcut parte: Din sobor au făcut parte protopopul de Bistrița, părintele Alexandru Vidican, preotul paroh, părintele Daniel Dascălu,  duhovnicul Mănăstirii Dobric, protosinghelul Siluan Fărcaș, fostul paroh al Sigmirului, părintele Simion Rad, secretarul de cabinet al ierahului, arhidiaconul Iustin Pop și alți preoți invitați.

Răspunsurile au fost date de Cvartetul Synavlia. La liturghie au participat autorități locale și centrale și mulțime de credincioși din zonă și din Salva, unii purtand și port popular.

După citirea pericopei evanghelice, în cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre rugăciune.

În cadrul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul s-a rugat pentru încetarea secetei și a războiului.

La final, preotul paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte pt prezența în mijlocul comunității din Sigmir și i a dăruit o icoană cu Maica Domnului. Tot în semn de recunoștință, fostului paroh i-a dăruit o icoană cu Sfântul Ierarh Nicoale, ocrotitorul comunității parohiale și al bisericii din Sigmir, precum și o diploma de recunoștință pentru activitatea desfășurată în parohie.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, cei implicați în renovarea casei parohiale au primit distincții și diplome de aleasa cinstire. Preotul paroh, părintele Daniel Dascălu a fost hirotesit iconom stavrofor, iar fostul preot al comunității, pentru activitatea sacerdotală de peste 40 de ani, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Benedict a săvârșit Slujba Sfestaniei la casa parohială.

Până în anul 1966, comunitatea creștinilor ortodocși din Sigmir s-a rugat într-o biserică de lemn, însă, ulterior, au cumpărat actuala biserică de la creștinii cultului luteran din sat, pe care o folosesc până astăzi.

Mai multe fotografii AICI.

Foto: Ionuț Chifa

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Întrunirea Comisiei pentru Statut și regulamente | București 2026

Întrunirea Comisiei pentru Statut și regulamente | București 2026

Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București a găzduit astăzi, 7 mai 2026, ședința de lucru a Comisiei pentru Statut și regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întrunirea a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin | 2026

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin | 2026

Joi, 7 mai 2026, clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Conferința a fost precedată de săvârșirea unui Tedeum, în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta protopopiatului, în prezența Preasfințitului...