Locuitorii din Beclean, binecuvântați la hramul bisericii lor de doi ierarhi

de | aug. 17, 2015

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a slujit în Duminica a 11-a după Rusalii, Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Beclean, cu prilejul sărbătoririi hramului.

Slujba a început la ora 9:30, iar alături de Ierarhul clujean a slujit și Mitropolitul Alexandru al Kievului, 1prezent în Arhiepiscopia Clujului cu prilejul hramului Mănăstirii Nicula. Cei doi ierarhi au fost înconjurați de un sobor de peste 20 de preoți.

Ierarhul ucrainean le-a spus bistrițenilor, în cadrul cuvântului de învățătură, să nu-și împietrească inimile și să îi ierte pe cei ce i-au supărat, că doar așa vor fi și ei iertați de Bunul și Milostivul Dumnezeu, așa cum spunem în rugăciunea Tatăl Nostru pe care o rostim în fiecare zi.

„În fiecare zi îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte, dar oare facem și noi asemenea? Oare iertăm noi celor care ne-au greșit nouă? Să dea Bunul Dumnezeu să primim acest mare dar al iertării, să-i putem iubi și să fim milostivi cu cei ce ne supără pe noi”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a ridicat pe părintele Adrian Cherhaț, inspectorul de religie al județului Bistrița-Năsăud, la rangul de iconom. Au fost oferite și mai multe diplome de aleasă cinstire pentru cei ce au sprijinit lucrările realizate la biserică de-a lungul anilor.

Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Beclean a fost construită între anii 1998-2011, iar în urmă cu doi ani, mai exact pe 17 august, a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Potrivit părintelui protopop Doru Zinveliu, în acest moment locașul de rugăciune se află în fază de pictură.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă”, în haină de sărbătoare

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă”, în haină de sărbătoare

Mănăstirea Petru Rareş Vodă din localitatea bistriţeană Ciceu Corabia şi-a sărbătorit astăzi hramul în prezenţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei al Clujului. Din soborul preoților slujitori a făcut parte și arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din...

Zece ani de la Înființarea Episcopiei Sălajului

Zece ani de la Înființarea Episcopiei Sălajului

Joi, 19 octombrie 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă a preoților din Episcopia Sălajului, în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu. Cu această ocazie, a fost aniversată și...

Lansarea Asociaţiei CLUJUL PENTRU VIAŢĂ

Lansarea Asociaţiei CLUJUL PENTRU VIAŢĂ

Sâmbătă, 21 octombrie 2017 la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc Haşdeu de la ora 19:00 va avea loc un eveniment de lansare al Asociaţiei Clujul pentru Viaţă. În cadrul întâlnirii părintele Ciprian Negreanu, preot misionar la Biserica Studenţilor, va susţine...

Curs de dans tradiţional românesc pentru tineri

Curs de dans tradiţional românesc pentru tineri

La Biserica Studenţilor cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan" sunt desfăşurate o serie de activităţi şi evenimente dedicate tinerilor, studenţilor şi publicului larg. Tinerii din Ceata "Sfântul Ioan Valahul" a Asociaţiei...

Campanie de prevenție în şcoli din Pata și Apahida, Cluj

Campanie de prevenție în şcoli din Pata și Apahida, Cluj

Campania de prevenţie desfăşurată în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate” Cluj-Napoca, s-a adresat, miercuri, 19 octombrie, elevilor din școala primară din satul Pata și altor două clase din Liceul tehnologic „Ștefan Pascu” din Apahida. Cu această ocazie,...

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Someș-Odorhei

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Someș-Odorhei

Duminică, 15 octombrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu...