Luarea crucii (Miercuri, Săptămâna a VIII-a după Rusalii)

de | aug. 11, 2021

Evanghelia zilei: Mt 16, 20 – 24

În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Săi că trebuie să meargă în Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni, de la căpe­teniile preoţilor şi de la cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învieze. Iar Petru, luându-L pe El la o parte, a început să-L dojenească şi să-I zică: Dumnezeu să-Ţi fie milostiv, Stăpâne! Să nu Ţi se întâmple Ţie una ca aceasta. Dar Iisus, întorcându-se, i-a zis lui Petru: mergi înapoia Mea, satano! Piatră de poticnire Îmi eşti, pentru că nu cugeţi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie.

Luarea crucii

Această pericopă evanghelică face referire la cea dintâi vestire a patimilor Domnului Hristos. Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi, în repetate rânduri, mai bine zis i-a avertizat că atunci când vor merge la Ierusalim Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor, va fi defăimat şi ucis, dar a treia zi va învia. Apostolul Petru, care era mai îndrăzneţ, l-a luat deoparte pe Domnul Hristos şi i-a spus:

„Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Mt 16, 22).

De fapt, diavolul era cel care îl ispitea pe Domnul Hristos prin in­ter­mediul Apostolului Petru, spunându-i Domnului Hristos:

„Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” (Mt 16, 23).

Acest lucru se petrecea la puţin timp după ce Sfântul Apostol Petru Îl măr­turiseşte pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Atunci când Mân­tuitorul Hristos îi întreabă pe Apostoli: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?”,[1] fiecare i-au spuns ceea ce au auzit în popor:

„Unii, că eşti Ioan Botezătorul, alţii, Ilie, alţii, Ieremia sau unul dintre pro­­oroci.” (Mt 16, 14).

Acesta era glasul poporului, care însă nu a ajuns la cunoştinţa fap­tului că Domnul Iisus Hristos este Mesia. Îl socoteau cel mult ca pe unul dintre prooroci. Apostolii însă aveau o descoperire mai înaltă. Atunci când Domnul Hristos i-a întrebat: „Dar voi cine ziceţi că sunt?”,[2] Apostolul Petru mărturiseşte:

„Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.” (Mt 16, 16).

Spuneam într-o meditaţie anterioară că omul este între Dumnezeu şi diavol. Diavolul, ca unul ce este vrăjmaşul mântuirii noastre, ne ispi­teşte mereu şi pretutindeni.

Părintele Constantin Galeriu, în lucrarea sa Jertfă şi răscumpă­ra­re, arată că toată viaţa noastră este o continuă ispitire, o continuă Caran­tanie. Chiar şi pentru Mântuitorul, pustia Carantaniei nu este decât în­ceputul ispitirii. Iată ce spune părintele Galeriu:

„Confruntarea dintre Domnul Hristos şi diavol a avut loc pe terenul firii lui umane. Afectele firii, flămânzirea, însetarea, oboseala, revolta împo­triva răului din lume, gândul la moarte pot da la iveală în situaţii critice slăbiciunea, pot deschide o uşă ispitei… Sfântul Evanghelist Luca spune că diavolul epuizând toată ispita s-a de­părtat până la o vreme. Domnul îl va întâlni însă de aici înainte în suferinţa celor pentru care a venit.”.[3]

Dacă la început Domnul Hristos a fost ispitit de diavol în pustia Ca­ran­taniei, după ce şi-a început activitatea misionară, diavolul a continuat să-L ispitească, indirect, prin farisei şi cărturari, prin apostoli (cum a fost cazul apostolului Petru) şi chiar prin fraţii Săi, mai bine zis prin rudele Sale după trup. Chiar şi atunci când a fost pe cruce mulţimile spuneau:

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (Mt 27, 40).

Ce se întâmpla dacă Fiul lui Dumnezeu nu mergea spre patimă aşa cum l-a îndemnat apostolul Petru sau dacă, în patimă fiind, se cobora de pe cruce? Nu se mai realiza planul lui Dumnezeu de mântuire a omului.

Părintele Dumitru Stăniloae în lucrarea sa Iisus Hristos sau res­tau­rarea omului spune că:

„Iisus dă totul lui Dumnezeu, inclusiv viaţa Sa, pentru că oamenii refuzau să dea ceva.”.[4]

Şi tot părintele Stăniloae într-o notă la Cuviosul Isaia Pustnicul, în Filocalia volumul al XII-lea, relativ la luarea crucii şi urmarea lui Hristos:

„Numai acela se urcă pe cruce de bună voie care nu mai ţine la nimic din cele ale lumii. Aceasta e crucea pe care o suportă cineva de bună voie. E crucea tâlharului de-a dreapta, care mântuieşte. Dar crucea impusă cuiva împotriva voii lui nu-l mântuieşte, pentru că sau nu s-a suit pe ea sau nu a suportat-o, cu voia, nerenunţând la toate ale lumii. Propriu-zis, aceştia nu urcă pe cruce cu mintea sau cu mintea coboară de pe ea, dacă le e impusă. Sunt asemenea cu tâlharul din stânga. De aceea nu se mântuiesc.”.[5]

Aşadar, urmarea lui Hristos presupune crucea, iar luarea crucii în­seamnă renunţarea la tot ceea ce este lumesc. Această renunţare trebuie făcută însă nu numai verbal, ci şi prin faptă, deoarece numai faptele îl schimbă pe om.


[1] Mt 16, 13.

[2] Mt 16, 15.

[3] Părintele Galeriu, Jertfă şi răscumpărare, p. 193.

[4] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, p. 314.

[5] Nota 323 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, Cuv. XXI, în Filocalia 12, p. 159.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Luarea crucii (Miercuri, Săptămâna a VIII-a după Rusalii)
Luarea crucii (Miercuri, Săptămâna a VIII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...