Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

de | iun. 15, 2015 | Actualitatea religioasă

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni, scriitori, dar și autorități locale și județene.

 

Eminescu, iubitor de țară și bun creștin

În cadrul manifestării organizate de Primăria municipiului Cluj-Napoca, reprezentanții principalelor instituții publice au depus jerbe și coroane de flori, iar la final a avut loc un scurt moment poetic.

În debut, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a rostit o  rugăciune și a depus, din partea Eparhiei o coroană de flori la bustul poetului. În cadrul cuvântului Ierarhul a subliniat două dintre virtuțile pe care le-a avut marele poet Mihai Eminescu și anume iubirea față de țară și neam și faptul că a fost un bun creștin. Cea din urmă, spune părintele Mitropolit, reiese dintr-un articol de-al său publicat în revista culturală Timpul, în care subliniază importanța pe care Domnul Hristos o are pentru univers și pentru întreaga omenire.

 

Doar cultura îi poate salva pe români 

Președintele Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj-Napoca, Irina Petraș a spus că este nevoie de o reîntoarcere la cultură, pentru că spune ea, doar cultura îi poate salva pe români.  „În perioada interbelică, această idee a salvării prin cultură a făcut ca în foarte scurt timp Clujul să devină un puternic centru cultural. An de an, pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale și pe 15 iunie când se comemorează moartea lui Eminescu, ne întâlnim la statuia sa din fața Teatrului Național, sub același semn al culturii. Venim cu flori, cântece și ne bucurăm că îi putem pomeni ca pe niște aparținători. Să sperăm că ne gândim cu toții la Dulcea Românie, cu un patriotism renăscut și cu o voință de a face din nou cultura importantă pentru toți, că doar Cultura îi poate salva pe români”.

În urmă cu 126 de ani, pe 15 iunie 1889, marele poet Mihai Eminescu s-a stins din viaţă la Bucureşti, la doar 39 de ani. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu. Tot anul acesta, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Ultimele articole

Despre smerenia urbană

Despre smerenia urbană

Smerenia înseamnă să fii în inimă cu Predica de pe Munte și Cele Nouă Fericiri, dar să vezi că te-ai înzăpezit pe muntele Celor Zece Legi și nu poți căuta la Rugul Aprins al credinței. Smerenia înseamnă să vrei să ajungi pe Muntele Taborului, dar să te împotmolești pe...

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 26 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Sfânta Liturghie din Joia Mare | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Sfânta Liturghie din Joia Mare | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 29 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, în sobor de...

Catedrala Mitropolitană | Programul liturgic 29 aprilie – 4 mai 2021

Catedrala Mitropolitană | Programul liturgic 29 aprilie – 4 mai 2021

29 aprilie 2021 - Sfânta și Marea zi Joi 8.00 - Slujba Ceasurilor 9.00 - Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și Vecernia (Slujește și predică Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei) 17.00 - Denia celor 12 Evanghelii (Slujește și...