„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, cei ce v’au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; la a căror săvârşire luând seama, urmaţi-le credinţa”
(Evrei 13, 7).
Am discutat în emisiunea precedentă despre lucrarea iubirii în educația copiilor, aplecându-ne asupra unei teme speciale și sensibile, și invitându-vă la o profundă meditație: copiii învață ceea ce trăiesc și trăiesc ceea ce au învățat. Astăzi, am păstrat același registru, vorbind despre lucrarea iubirii în educația copiilor în concepția unor Părinți duhovnicești contemporani.
Ținând cont de importanța modelelor (într-o lume desacralizată și șubrezită de păcat) și puterea formatoare a exemplului, atât pe filiera paternității trupești, dar mai ales duhovnicești, în momentele ce urmează au fost selectate câteva dintre învățăturile a doi Părinți duhovnicești contemporani, recent canonizați de Patriarhia Ecumenică și trecuți în rândurile Sfinților Cuvioși, Paisie (Eznepidis) Aghioritul și Porfirie (Bairaktaris) Kavsokalivitul, despre lucrarea formatoare a iubirii în viața copiilor noștri. Rezumând învățătura acestora cu privire la subiectul în cauză, se desprind următoarele aspecte: respectul libertății copilului este chip al iubirii creștine și principiu de educare, părinții și dascălii trebuind să-l aibă ca model de iubire pe Însuși Dumnezeu, fără a uita marele ajutor al harului divin și puterea rugăciunii; iubirea copiilor trebuie să fie cu discernământ; iubirea adevărată luminează copiii; lucrarea dascălului este sfântă; părinții sunt răspunzători pentru starea psihologică a copiilor lor, educația începând din momentul zămislirii; trebuie să-l accepte pe copil și să-l iubească așa cum este, cu toate calitățile, dar și defectele și bolile lui; trebuie să se ferească de orice formă de constrângere și să nu facă reproșuri, ținând seama de tendința (firească a) copiilor de a se împotrivi; trebuie să țină seama și de ceilalți factori care determină educația copiilor, de particularitățile de vârstă și psihologice; părinții trebuie să aibă o purtare virtuoasă și să dea dovadă de smerenie, acceptând că dorința de îndreptare, ca și deșteptarea conștiinței că au greșit, trebuie să aparțină copilului (cf. Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, în românește de Marinela Bojin, Editura Sophia, București, 2010, pp.204-221).
