Lucrarea iubirii în educația copiilor. Iubirea, fundamentul educației (1)

de | sept. 4, 2024

 

Omul ca să devină om trebuie să fie format

(Jan Amos Comenius, Didactica Magna)

 

Ne-am aplecat în emisiunile precedente asupra Lucrării iubirii în tămăduirea aproapelui, în contextul mai larg al preocupărilor noastre legate de Lucrarea (înfăptuirea) tămăduirii prin iubire. Vă reamintim, am discutat despre Iubire ca factor al unității depline și arvuna noii vieți cu și în Hristos, condusă de Duhul Sfânt, despre Lucrarea iubirii în tămăduirea celuilalt, respectiv despre Rezultatele unui chestionar aplicat tinerilor în legătură cu lucrarea tămăduitoare a iubirii, în emisiunea precedentă fiind prezentate concluziile desprinse din analiza acestuia și interpretare. În emisiunea de astăzi și în următoarele săptămâni vom aborda Lucrarea iubirii în educația copiilor; pentru început ne vom apleca asupra temei: Iubirea, fundamentul educației.

Educația este una dintre cele mai importante activități specifice comunităților umane, omul fiind modelat, încă de la începuturile sale, prin educație. Așa cum afirma pedagogul ceh Jan Amos Comenius (1592-1670), în lucrarea sa „Didactica Magna” (lucrare publicată în anul 1632 în limba cehă, în 1657 în limba latină, și tradusă, în a doua jumătate a secolului trecut, în limba română; în paranteză fie spus, trebuie remarcat aportul lui Comenius la introducerea conceptului de „didactică” și la constituirea didacticii, „arta de a învăța pe alții bine”, repede, plăcut și temeinic,), „omul ca să devină om trebuie să fie format” (Jan Amos Comenius, Didactica Magna, Cap. VI, traducere, note, comentarii și studiu de prof. univ. dr. Iosif Antohi, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p.31). Iar marele filosof german Immanuel Kant, în lucrarea sa „Über Pädagogik” („Despre pedagogie”) publicată în anul 1803, postulează la rându-i că omul este singura ființă care trebuie educată pentru a deveni Om. „Omul poate deveni om numai prin educație” (Immanuel Kant, Despre pedagogie, traducere de Traian Brăileanu, Editura Paideia, București, 2002, p.17). În contextul libertății cu care omul a fost înzestrat de Dumnezeu, educația „a fost și este dublată de reflexie, de interogație, de punere sub semnul și ghidajul raționalității”, reflexia pedagogică născându-se o dată cu faptul educativ (Constantin Cucoș, Pedagogie, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006, p.15).

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Lucrarea iubirii în educația copiilor. Iubirea, fundamentul educației (1)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/hcontiu/" target="_self">Hadrian Conțiu</a>

Hadrian Conțiu

Hadrian-V. CONŢIU s-a născut la data de 27 aprilie 1977 în localitatea Râciu, judeţul Mureş. Este doctor în Geografie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi doctor în Teologie al aceleiași universități, Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu tema „Tămăduirea prin iubire” (2016), realizată sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din anul 2000 este profesor titular de geografie la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” din Tg. Mureș, iar începând cu anul universitar 2020-2021 este cadru didactic asociat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Este autor, coautor, editor și coordonator a 10 cărţi de specialitate, precum şi a două volume de versuri; a participat la numeroase manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale, publicând până în prezent peste 80 de studii în volumele acestora sau în reviste de specialitate. A primit, de asemenea, mai multe distincții și diplome de excelentă. În perioada 2010-2014 a fost membru al Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române, precum și al Adunării Eparhiale și Consiliului Eparhial ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Emisiuni recente

Taina nunții și familia creștină – partea a VIII-a

Taina nunții și familia creștină – partea a VIII-a

Vom discuta și în această emisiune (difuzată în data de 14 septembrie 2024) despre Taina nunții și familia creștină. Este o temă importantă pentru viața spirituală a creștinilor noștri, majoritatea lor fiind oameni căsătoriți. Prin taina cununiei ei pimesc un har care...

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P4

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P4

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.