Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Lucrarea iubirii în tămăduirea aproapelui

de | aug. 7, 2024

 

 

Şi noi am cunoscut iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi, şi am crezut-o. Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (1 Ioan 4, 16).

Răspunsul umanității la iubirea lui Dumnezeu este Maica Domnului” (Pr. Prof. univ. dr.  George Remete)

 

Vom începe abordarea unei noi teme, în același cadru al ciclului de emisiuni legate de Lucrarea (sau înfăptuirea) tămăduirii prin iubire, și anume: Lucrarea iubirii în tămăduirea aproapelui. Ne vom apleca, pentru început, asupra a două teme: Iubirea, factorul unității depline și arvuna noii vieți cu și în Hristos, condusă de Duhul Sfânt, respectiv Lucrarea iubirii în tămăduirea celuilalt.

Există două modele ale rezolvării paradoxului suferință umană-iubire divină, ne spune pr. prof. univ. dr.  George Remete (Suferința omului și iubirea lui Dumnezeu – o introducere, pp.34-35): unul este Iisus Hristos, care reprezintă rezolvarea divină, iar celălalt, Maica Domnului, Mama Dumnezeului-Om, care a depășit condiția umană, configurând rezolvarea umană a acestui paradox. Astfel, paradoxul este rezolvat nu doar prin Iubirea care biruiește ci și prin iubirea care acceptă înfrângerea și consolează moartea. Fiindcă nu există iubire fără răspuns, iubirea autentică înseamnă nu doar dăruire ci și oferirea unui răspuns la aceasta.

Iubirea este viața Bisericii, fundamentul ei, creștinismul fiind religia iubirii. Porunca nouă dată de Hristos ucenicilor Săi, de a se iubi unul pe celălalt, întru aceasta reliefându-se calitatea de ucenici (Ioan 13, 34-35), nu reprezintă o doctrină de mântuire individuală ci o reconciliere, o re-asamblare a celor dispersați (prin îndepărtarea de Creator și de Iubire, oamenii au devenit din ce în ce mai îndepărtați, atât de Dumnezeu cât și între ei, dispersați unul de celălalt, distanțați prin lipsa iubirii precum banchizele și icebergurile de calota dezghețată), o restaurare a iubirii distruse prin păcat.

Iubirea creștină este „posibilitatea imposibilă” (Alexander Schmemann, Postul Mare. Pași spre Înviere, Editura Sophia, București, 2013, p.48) de a-L vedea pe Hristos în aproapele, în cel de lângă tine, indiferent cine este.

 

Icoane ale iubirii
Icoane ale iubirii
Lucrarea iubirii în tămăduirea aproapelui
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/hcontiu/" target="_self">Hadrian Conțiu</a>

Hadrian Conțiu

Hadrian-V. CONŢIU s-a născut la data de 27 aprilie 1977 în localitatea Râciu, judeţul Mureş. Este doctor în Geografie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi doctor în Teologie al aceleiași universități, Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu tema „Tămăduirea prin iubire” (2016), realizată sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din anul 2000 este profesor titular de geografie la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” din Tg. Mureș, iar începând cu anul universitar 2020-2021 este cadru didactic asociat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Este autor, coautor, editor și coordonator a 10 cărţi de specialitate, precum şi a două volume de versuri; a participat la numeroase manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale, publicând până în prezent peste 80 de studii în volumele acestora sau în reviste de specialitate. A primit, de asemenea, mai multe distincții și diplome de excelentă. În perioada 2010-2014 a fost membru al Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române, precum și al Adunării Eparhiale și Consiliului Eparhial ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Emisiuni recente

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii VI

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii VI

Despre timpul sfințit în viața Bisericii vom vorbi în această emisiune. Sărbătoarea este un astfel de timp în care petrecem cu Dumnezeu în rugăciune la biserică în cadrul cultului public dar și acasă. Sărbătoarea este un moment în care trăim altfel decât în timpul...

Duminica, Ziua Domnului. Ce ne spune Biblia? P6

Duminica, Ziua Domnului. Ce ne spune Biblia? P6

Este duminica sărbătoare de odihnă a creștinilor? Ce se întâmplă cu sâmbăta, care a fost ziua de odihnă în Vechiul Testament? Dacă a fost în Vechiul Testament sărbătoarea de odihnă de ce nu mai este în Noul Testament (din moment ce a fost poruncită de Dumnezeu)? Ce ne...

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii VI

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii V

Vorbim în această emisiune despre timpul sfințit în viața Bisericii. Existența noastră pe Pământ se desfășoară în timp; trăim un timp obișnuit, cotidian în care ne desfășurăm viața cu toate ale ei, dar trăim și un timp sfințit dacă suntem credincioși. Acesta este...

Ipocrizie fariseică și logica lui Iisus | Duminica a 27-a după Rusalii

Ipocrizie fariseică și logica lui Iisus | Duminica a 27-a după Rusalii

Ev. Luca 13, 10-17 Tămăduirea femeii gârbove „Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis:...