Lucrări de artă – colecția pr. Ioan Bizău, expuse la MET, în prezența IPS Andrei

de | dec. 13, 2019 | Cultură

Numeroși clujeni, iubitori de artă, au participat joi seară, 12 decembrie 2019, la vernisajul expoziției  „Așteptând praznicul Crăciunului…”, ce a avut loc la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Lucrările, expuse pentru prima dată publicului larg, fac parte din remarcabila colecție de artă contemporană a pr. prof. dr. Ioan Bizău. La evenimentul moderat de directorul muzeului, Tudor Sălăgean, a luat parte Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, care a apreciat pasiunea preotului clujean care, în cele peste patru decenii de activitate, a adunat o impresionantă colecție de artă contemporană și artă sacră, adevărat reper și bucurie pentru iubitorii de frumos. De asemenea, au luat cuvântul istoricul şi criticul de artă, prof. dr. Negoiță Lăptoiu și curatorul expoziției, Alin Samochiș, care au vorbit despre colecția expusă.

Directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, distins cu „Crucea Transilvană”

Lucrări de artă – colecția pr. Ioan Bizău, expuse la MET, în prezența IPS Andrei

 

În același cadru, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a conferit directorului Muzeului Etnografic al Transilvaniei, domnului Tudor Sălăgean, Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție acordată de către Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, în semn de apreciere  pentru promovarea valorilor culturale și spirituale românești. Pe simezele sălilor de expoziții ale Muzeului Etnografic al Transilvaniei, cei doritori  pot  admira, până pe 19 ianuarie 2020, picturi realizate de: Dacian Andoni, Alexandru Antonescu, Lacramioara Aramă, Florin Ciubotaru, Vlad Corban, Cristian Dițoiu, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Eugen Gâscă, Marin Gherasim, Paul Gherasim, Octav Grigorescu, Gheorghe Ilea,  Tudor Marinescu, Florin Mitroi, Dan Mohanu, Silviu Oravitzan, Dan Palade, Horea Paștina, Vasile Pop, Silvia Radu, Mihai Sârbulescu, Mircea Spătaru, Monica Timofei, Paul Timofei, Mircea Tohatan, Vasile Varga, Bogdan Vlăduță. Totodată, sunt expuse lucrări de sculptură ce  poartă semnătura cunoscuților artiști: Delia Corban, Vasile Corduz, Laurențiu Mogoșanu  și Napoleon Tiron.

Foto: Marius Romilă

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 21-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 21-a după Rusalii

În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului - a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 17 octombrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI,...

Mai multe din Cultură
Săptămână cu multe spectacole pentru artiștii Teatrului „Puck”

Săptămână cu multe spectacole pentru artiștii Teatrului „Puck”

În aceste zile, spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj Napoca sunt prezentate atât la sediul instituției, cât și la Reșița, Zalău, Crasna și Ordorheiu Secuiesc. Primul spectacol al săptămânii a fost „Croitorașul cel isteț”, prezentat la sediul instituției...

Lucrări ale studenților la arhitectură, expuse la MET Cluj

Lucrări ale studenților la arhitectură, expuse la MET Cluj

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să vizitați Expoziția anuală de Proiecte FAU „Arhitectura între prezent și viitor”, începând cu data de 17 iunie 2021. Această...

La mijloc de iunie, Clujul cântă folk!

La mijloc de iunie, Clujul cântă folk!

Prima ediție a Cluj Folk Fest propune în perioada 18-20 iunie 2021 cele mai importante nume ale acestui gen muzical, cu dorința declarată de a face din această ediție o experiență memorabilă atât pentru public, cât și pentru muzicieni. Cluj Folk Fest ediția nr.1 aduce...