Lucrări de artă din colecția pr. prof. Ioan Bizău, expuse la Muzeul Etnografic

de | oct. 22, 2020 | Cultură

Aproape 80 de lucrări de artă din colecția preotului profesor Ioan Bizău sunt expuse din această săptămână la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Intitulată „Secvențe/stări luminoase din colecția pr. prof. Ioan Bizău”, expoziția, al cărei curator este Alin Samochiș, a fost vernisată miercuri, 21 octombrie 2020, de la ora 17:00, în prezența Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Presfințitul Benedict Bistrițeanul, a unor artiști plastici, oameni de cultură și a altor invitați.

Lucrări de artă din colecția pr. prof. Ioan Bizău, expuse la Muzeul Etnografic

„Frumosul va mântui lumea și ne face mai buni”, a spus în cuvântul său  Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, arătând că „părintele Ioan Bizău, prin colecția sa de artă, ne ajută să dobândim o viziune bună, sănătoasă, a lumii”. De asemenea, ierarhul clujean a subliniat că „într-un timp al exploziei de imagine, arta are și un rol taumaturgic, prin faptul că e în stare să vindece efectele imaginilor viciate pe care le întâlnim peste tot.”

Prezent la vernisaj, pictorul Marcel Lupșe, a subliniat că „fiecare piesă din această colecție este demnă de a face parte din orice Muzeu Național”.

Până pe 6 decembrie a.c, pe simezele sălilor de expoziții ale Muzeului Etnografic al Transilvaniei, publicul poate admira lucrări semnate de artiști, precum: Dacian Andoni, Alexandru Antonescu, Ovidiu Bădescu, Ioana Bătrânu, Ștefan Câlția, Constantin Flondor, Marin Gherasim, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Gheorghe Ilea, Marcel Lupșe, Florin Mitroi, Dan Mohanu, Alexandru Nicoară, Silviu Oravitzan, Dan Palade, Horea Paștina, Laurențiu Pintea, Vasile Pop, Silvia Radu, Dinu Săvescu, Mihai Sârbulescu, Monica Timoftei, Mircea Tohătan, Bogdan Vlăduță, Simona Runcan și Sorin Dumitrescu.

Cunoscut specialist în artă modernă și contemporană, dar și în teologie liturgică, arta icoanei și arhitectură liturgică, pr. prof. Ioan Bizău a adunat, în cele peste patru decenii de activitate, o impresionantă colecție de artă contemporană și artă sacră, adevărat reper și bucurie pentru iubitorii de frumos.

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Rusalii

În Duminica a 5-a după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 17 iulie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului...

Folclorul muzical și coregrafic din județul Cluj, promovat în SUA

Folclorul muzical și coregrafic din județul Cluj, promovat în SUA

Cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, folclorul muzical și coregrafic din județ va fi prezentat în Statele Unite ale Americii de Ansamblul Folcloric „Doina” al Asociației „Tradiții” din Cluj-Napoca. În perioada 14...

Mai multe din Cultură
Săptămâna Copilăriei, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

Săptămâna Copilăriei, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

Ziua de 1 Iunie va fi sărbătorită pe tot parcursul săptămânii  viitoare, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca. Copiii de toate vârstele sunt invitați la activitățile din mediul on-line, organizate de secțiile și filialele bibliotecii: lecturi de...