Lucrări de modernizare pe Drumul Apusenilor | Comunicat de presă de la Consiliul Județean Cluj

de | mart. 21, 2022 | Comunicate de presă

Odată cu finalizarea sezonului rece și instalarea condițiilor propice acestui tip de lucrări, Consiliul Județean Cluj a reluat și continuă în ritm susținut lucrările de modernizare și reabilitare derulate pe Drumul Apusenilor.

Stadiul fizic al lucrărilor realizate până în prezent este de cca. 85%. Astfel, așternerea primului strat de asfalt este foarte aproape de finalizare, majoritatea parapeților metalici au fost montați, iar accesele la proprietăți au fost realizate în proporție de 80%. De asemenea, se lucrează la patru din cele șapte poduri prevăzute, cel din Valea Drăganului urmând a fi complet refăcut.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne apropiem de finalizarea unei investiții extrem de importante pentru întreaga zonă a Munților Apuseni, care va aduce numeroase beneficii și va crea noi oportunități de dezvoltare economico-socială și turistică.”

În perioada imediat următoare se va lucra la drumurile laterale și la celelalte trei poduri, vor fi finalizate cele două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură, și vor fi executate lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.

Lucrările sunt realizate de forul administrativ județean în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce are drept scop conectarea localităţilor din judeţele Cluj şi Bihor la Rețeaua trans-europeană de transport TEN-T.

Biroul de presă, 21 martie 2022

Ultimele articole

Mai multe din Comunicate de presă
CTP | TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNAȚIONAL CLUJ-NAPOCA

CTP | TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNAȚIONAL CLUJ-NAPOCA

In atentia publicului calator ! Cu ocazia Maratonului International Cluj-Napoca, duminica - 4 septembrie 2022, în intervalul orar 05:00 – 15:00, din cauza restrictiilor de circulatie impuse, urmatoarele linii de transport vor circula pe trasee deviate, dupa cum...

Hramul Mănăstirii Nicula 2022 – Comunicat de presă

Hramul Mănăstirii Nicula 2022 – Comunicat de presă

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului...

Comunicat de presă – C.T.P. Cluj-Napoca S.A

Comunicat de presă – C.T.P. Cluj-Napoca S.A

Din cauza restrictilor de circulatie impuse cu ocazia organizarii Pietei Volante in zona Parcului Stadion, C.T.P. Cluj-Napoca S.A., informeaza publicul calator asupra faptului ca, sambata 30.07.2022 in intervalul orar 05:00 – 15:00 circulatia rutiera va fi inchisa...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de marți, 5 iulie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret...