Lucrări de reabilitare a Palatului Cultural din Sighetu Marmaţiei

de | oct. 15, 2018 | Actualitatea religioasă

Din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat ieri, luni, 15 octombrie 2018, la ora 12,00, în Sighetu Marmaţiei, un Te-Deum de binecuvântare la începutul lucrărilor de reabilitare a Palatului Cultural din Sighetu Marmaţiei, care va primi destinaţia de Centru Pastoral Religios „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.

Au fost prezenţi proiectanţii, dirigintele de şantier, consultanţii, reprezentanţii firmei de execuţie şi toţi cei implicaţi în iniţierea şi implementarea acestui proiect.

„Este un proiect la care Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului a început să lucreze în urmă cu trei ani, doi ani durând partea de evaluare, ne-a declarat Pr. Dr. Bogdan Gavra. A fost aprobat spre finanţare în luna noiembrie 2017 şi de atunci au fost îndeplinite procedurile de realizare a proiectului tehnic de reabilitare şi licitaţia privind selecţia firmei care va executa lucrarea de reabilitare. Execuţia lucrărilor va dura 23 de luni. Practic, dorim să fie cel mai important edificiu din întreaga Patriarhie Română, în care nu mai există un proiect de reabilitare a unui edificiu cultural de o asemenea anvergură. Palatul va fi destinat activităţilor culturale ce se vor desfăşura în Sighetu Marmaţiei”, a precizat părintele consilier.

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Ultimele articole

Sufletul trebuie să primească lumina Evangheliei

Sufletul trebuie să primească lumina Evangheliei

Bătrânul Ieronim insista asupra nevoii de a citi Evanghelia: „O casă închisă stă în întuneric. Dacă tu deschizi fereastra, vei vedea lucrurile importante; dacă deschizi şi mai mult, lumina va intra şi tu poţi distinge cele mai mici lucruri. Şi dacă soarele va intra în...