Lucrările unor artiști plastici profesioniști clujeni, expuse în galeriile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

de | feb. 17, 2023

Lucrări semnate de peste 40 de artiști plastici profesioniști clujeni, aflați în perioada de maturitate a creației, vor putea fi văzute, timp de o lună, în galeriile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Acestea sunt reunite în expoziția colectivă, intitulată „Așezare. Semne și locuri străvechi în contemporaneitate”, ce cuprinde lucrări de pictură, ceramică și sculptură. „Ceea ce îi apropie pe cei peste 40 de artiști este seriozitatea demersului pe care îl întreprind, căutarea autentică a unor forme de exprimare compatibile cu voinţa lor de reprezentare, dar şi cu exigenţele contemporane și autenticitatea.”, anunță organizatorii.

Organizată de Asociațiile culturale „Invizibil” și „Chip și asemănare”, împreună cu  Departamentul de iconografie al Centrului de studii misionare și nomocanonice din cadrul  Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai”, manifestarea își propune să ofere o deschidere spre valorile culturale tradiționale, o legătură cu trecutul, care să atragă atenția tinerilor asupra înțelepciunii străbunilor și să îi facă mai puternici în deciziile lor viitoare.

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 24 februarie 2023, de ora 17:00, la Galeriile „Ermineia” (etajul 1) și „Imago” (etajul 2),  din clădirea  Facultății de Teologie Ortodoxă din    Cluj-Napoca, str. Bisericii „Sfântul Toma”, nr. 2, Cluj-Napoca.

La eveniment va fi prezent Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, iar cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de pr. conf. univ. Ioan Bizău, cunoscut specialist în artă modernă și contemporană, dar și în teologie liturgică, arta icoanei și arhitectură liturgică.

Lucrările vor rămâne pe simeze până pe 24 martie a.c., iar expoziţia poate fi vizitată gratuit, zilnic, între orele 10:00 – 20:00.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (14 - 24 iunie 2024). În valoare de 2500 de euro, bursa a fost inițiată în memoria unuia...

Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca, la a 15-a ediție

Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca, la a 15-a ediție

Maratonul cultural Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca (ZCMC), ajuns anul acesta la cea de-a 15-a ediție, se va desfășura între 18 și 25 august, în toate locurile de tradiție unde s-a consacrat. Publicul se va putea bucura din nou de sutele de evenimente care...

Corul Madrigal: Concert Extraordinar de Paște, la Cluj-Napoca

Corul Madrigal: Concert Extraordinar de Paște, la Cluj-Napoca

Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, invită publicul clujean la Concertul Extraordinar de Paște, susținut la Biserica Sfântul Mihail, din Piața Unirii din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 19:00, și îl va avea ca invitat...