Ludovic Spiess – mare tenor al României

Tenor spinto-liric român, Ministru al Culturii între 1991-1992 și director al Operei Române din București între 2001–2005. Astăzi vom vorbi despre Ludovic Spiess.

S-a născut la Cluj, într-o familie de oameni modești, fără educație muzicală. Tânărul Spiess a descoperit marea muzică târziu, la 18 ani, într-o sală de concert din Brașov. Pe atunci avea meseria de gravor în metal.

A început studiile la Cluj, cu Vasile Corpaci și Ion Mărgineanu, după care pleacă la București, unde continuă studiile cu profesorul Gheorghe Pașcu. Se căsătorește foarte devreme cu pianista Gerda Zach. După o scurtă perioadă petrecută la Ansamblul Armatei și debutul la Teatrul Muzical din Brașov, în toamna anului 1962 devine solist al Teatrului de Operetă din București (1962 – 1964) , unde cântă în Lăsați-mă să cânt și Lysistrata de Gherase Dendrino, Voievodul țiganilor de Johann Strauss și Țara surâsului de Lehar. Spiess și-a continuat studiile la București cu celebrul bariton Petre Ștefănescu Goangă, în 1964 ajungând solist al Operei Române (1964 – 1988) .

Printre rolurile interpretate se numără Calaf din “Turandot”, Rodolfo din “Boema”, Pinkerton din “Madama Butterfly” şi Cavaradossi din “Tosca” de Giacomo Puccini, Radames din “Aida”, Riccardo din “Bal mascat”, Manrico din “Trubadurul” şi Don Carlos din opera omonimă de Giuseppe Verdi, Lohengrin din opera omonimă de Richard Wagner. Ludovic Spiess a fost prezent timp de peste 20 de ani pe marile scene ale lumii, printre care Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House Covent Garden din Londra, War Memorial Opera House din San Francisco, Staatsoper din Viena şi a cântat alături de celebrităţi ca Fiorenza Cossotto, Nicolai Ghiaurov, Anna Moffo, Cesare Siepi, Virginia Zeani, Leonie Rysanek. Invitat la festivaluri de prestigiu, a realizat, alături de mari artişti ai lumii, o suită de discuri şi filme muzicale.

A avut o carieră densă, deși destul de scurtă, pe care a completat-o în plan socio-politic, fiind Directorul Festivalului Internațional „George Enescu” în anul 1991, Ministru al Culturii în Guvernul Stolojan (1991-1992), director al Operei Române din București între 2001-2005 și Președintele Comitetului Național Român pentru UNICEF. Ca ministru al culturii în guvernul Stolojan, a redeschis Castelul Peleș vizitatorilor, amenajându-l ca muzeu și a organizat centre culturale românești la Viena, Budapesta, Veneția și New York.

Ludovic Spiess a murit la data de 29 ianuarie 2006.

 

Surse:

Cu Ludovic Spiess prin teatrele lumii, 1989, în colaborare cu criticul muzical Iosif Sava

www.bestmusic.ro/ludovic-spiess/biografie-ludovic-spiess/

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ludovic Spiess – mare tenor al României
Loading
/
Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Pictor și gravor român de origine evreu care mai târziu s-a convertit la religia creștină ortodoxă. Astăzi vom vorbi despre Nicolae Vermont. S-a născut la Bacău în familia profesorului Iosif Grünberg. A luat lecţii de pictură de la nimeni altul decât maestrul Nicolae...

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Poet, prozator, editor, traducător și eseist român. Este cunoscut mai ales pentru cele două volume de interviuri cu Regele Mihai I al României (o carte mult reeditată de diverse edituri la începutul anilor '90, reunite mai târziu într-un singur volum de Editura...

John Wayne – mare actor de filme western

John Wayne – mare actor de filme western

Un remarcabil actor american, vedetă a nenumărate western-uri. Astăzi vom vorbi despre John Wayne. S-a născut la data de 26 mai 1907 în Iowa. Numele său inițial Marion Robert Morrison, dar părinții i-au schimbat numele în Marion Michael Morrison pentru că au dorit ca...

Alexandru cel Mare – cel mai faimos strateg al tuturor timpurilor

Alexandru cel Mare – cel mai faimos strateg al tuturor timpurilor

Alexandru cel Mare este cunoscut drept cel mai mare strateg militar al tuturor timpurilor. Este una din cele mai faimoase personalități ale istoriei universale. Toți generalii de după el l-au avut ca model. Inclusiv personalități marcante cum ar fi Iulius Cezar sau...