Ludovic Spiess – mare tenor al României

Tenor spinto-liric român, Ministru al Culturii între 1991-1992 și director al Operei Române din București între 2001–2005. Astăzi vom vorbi despre Ludovic Spiess.

S-a născut la Cluj, într-o familie de oameni modești, fără educație muzicală. Tânărul Spiess a descoperit marea muzică târziu, la 18 ani, într-o sală de concert din Brașov. Pe atunci avea meseria de gravor în metal.

A început studiile la Cluj, cu Vasile Corpaci și Ion Mărgineanu, după care pleacă la București, unde continuă studiile cu profesorul Gheorghe Pașcu. Se căsătorește foarte devreme cu pianista Gerda Zach. După o scurtă perioadă petrecută la Ansamblul Armatei și debutul la Teatrul Muzical din Brașov, în toamna anului 1962 devine solist al Teatrului de Operetă din București (1962 – 1964) , unde cântă în Lăsați-mă să cânt și Lysistrata de Gherase Dendrino, Voievodul țiganilor de Johann Strauss și Țara surâsului de Lehar. Spiess și-a continuat studiile la București cu celebrul bariton Petre Ștefănescu Goangă, în 1964 ajungând solist al Operei Române (1964 – 1988) .

Printre rolurile interpretate se numără Calaf din “Turandot”, Rodolfo din “Boema”, Pinkerton din “Madama Butterfly” şi Cavaradossi din “Tosca” de Giacomo Puccini, Radames din “Aida”, Riccardo din “Bal mascat”, Manrico din “Trubadurul” şi Don Carlos din opera omonimă de Giuseppe Verdi, Lohengrin din opera omonimă de Richard Wagner. Ludovic Spiess a fost prezent timp de peste 20 de ani pe marile scene ale lumii, printre care Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House Covent Garden din Londra, War Memorial Opera House din San Francisco, Staatsoper din Viena şi a cântat alături de celebrităţi ca Fiorenza Cossotto, Nicolai Ghiaurov, Anna Moffo, Cesare Siepi, Virginia Zeani, Leonie Rysanek. Invitat la festivaluri de prestigiu, a realizat, alături de mari artişti ai lumii, o suită de discuri şi filme muzicale.

A avut o carieră densă, deși destul de scurtă, pe care a completat-o în plan socio-politic, fiind Directorul Festivalului Internațional „George Enescu” în anul 1991, Ministru al Culturii în Guvernul Stolojan (1991-1992), director al Operei Române din București între 2001-2005 și Președintele Comitetului Național Român pentru UNICEF. Ca ministru al culturii în guvernul Stolojan, a redeschis Castelul Peleș vizitatorilor, amenajându-l ca muzeu și a organizat centre culturale românești la Viena, Budapesta, Veneția și New York.

Ludovic Spiess a murit la data de 29 ianuarie 2006.

 

Surse:

Cu Ludovic Spiess prin teatrele lumii, 1989, în colaborare cu criticul muzical Iosif Sava

www.bestmusic.ro/ludovic-spiess/biografie-ludovic-spiess/

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ludovic Spiess – mare tenor al României
Loading
/
Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

La întrebarea pe care Maica Gavrilia o primea adeseori despre popoarele „țărilor dinainte de Hristos”: „De ce îi considerați pe indieni sau pe musulmani sau evrei ca fiind de-ai dumneavoastră?”, răspundea la modul cel mai firesc și simplu: „Pentru că Îl văd pe Hristos...

Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României

Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României

Prima fiică a fostului suveran Mihai al României și a soției sale. Prin părinții ei, Margareta este descendentă directă din marile familii imperiale și regale ale Europei, numărând printre strămoși regi ai Franței, Angliei, împărați germani și țari ruși. S-a născut la...

Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Compozitor, muzicolog, filosof, scriitor și traducător român. Acesta a fost Dimitrie Cuclin. S-a născut în 24 martie 1885, la Galați în familia unui profesor de muzicǎ, ce i-a oferit primele noțiuni teoretice. După școala primară, Dimitrie Cuclin a urmat, între 1896 –...

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

Alexandru Dimitrie Xenopol este unul din cei mai de seamă istorici români. A publicat prima istorie completă a poporului nostru, sub titlul „Istoria românilor din Dacia Traiană”. A fost profesor de istorie și rector la Universitatea din Iași. Alexandru Dimitrie...

Pr. Virgil Gheorghiu – tezaur al beletristicii ortodoxe

Pr. Virgil Gheorghiu – tezaur al beletristicii ortodoxe

Părintele Virgil Gheorghiu este unul din cei mai cunoscuți autori ortodocși. Titlurile sale precum, „Ora 25”, „Tată-l meu preotul care s-a urcat la cer„ sau „Cum am vrut să mă fac sfânt”, sunt doar câteva din cele peste 40 de lucrări ale sale.  Pe lângă activitatea sa...

Alexandru Averescu – general în vremuri tulburi

Alexandru Averescu – general în vremuri tulburi

Alexandru Averescu, a fost un general, apoi mareșal, om politic și membru de onoare a Academiei Române. A condus armata română în victoriile de la Mărăști și Oituz. În primii ani de după Război, a speculat cu succes starea țăranilor și a reușit să-și formeze un partid...