Lumea noastră a devenit tributară imaginii

de | apr. 12, 2017

Anul acesta, Pastorala pe care Înaltpreasfinția Sa a trimis-o credincioșilor din cuprinsul eparhiei este intitulată „Icoana, fereastră spre Raiul Învierii”.

Mesajul acesteia a fost transmis astăzi de către părintele Mitropolit Andrei prin intermediul presei clujene.

Potrivit Înaltpreasfinției Sale, imaginea poate fi atât bună, sau ziditoare, cât și pierzătoare de suflet:

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece a fost astăzi în sărbătoare. Hramul așezământului monahal a reunit mulțime de credincioși care au venit să petreacă marea sărbătoare în rugăciune alături de Mitropolitul Andrei al Clujului și obștea mănăstirii. Sfânta...

Ziua Eroilor, marcată la Dej

Ziua Eroilor, marcată la Dej

În toate bisericile s-au oficiat slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, a transmis pentru radio Renașterea Costinel Șoată de la protopopiatul Dej. Ziua Eroilor a fost marcată joi,...

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, cu prilejul hramului acestui locaș de rugăciune. Alături...

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Marți, 23 mai 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

În Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” a Catedralei episcopale din Baia Mare, a avut loc a II-a ediție a Concursului de muzică bizantină „Ziua Învierii”. S-au înscris 12 concurenți din cadrul Eparhiei, iar juriul a fost alcătuit din: asist. univ. dr. protopsalt Victor...