Lumea văzută dincolo de dizabilitate

de | dec. 3, 2019

Aproximativ un miliard de persoane cu dizabilităţi din toată lumea se lovesc zi de zi de numeroase bariere în calea incluziunii lor sociale, fie că este vorba de transportul în comun, de găsirea unui loc de muncă, de acceptarea într-o şcoală de masă, sau de participarea activă la viaţa publică. Pe 3 decembrie este Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, iar clujenii sunt invitaţi miercuri, 4 decembrie a.c,  să sărbătorească abilităţile unor copii şi tineri speciali, care, ca şi noi, muncesc pentru visurile lor. De la ora 19:00, în sala „Auditorium Maximum” a Universității „Babeș-Bolyai” va avea loc concertul extraordinar „Beyond Disability”. Aflat la a 2-a ediție, evenimentul este organizat de Asociația Autism Transilvania, în parteneriat cu Asociația Life Force. Alături de trupa MODIWO, vor urca pe scenă copii și tineri de la Centrul Asociației Autism Transilvania, Asociația Down – CER și Liceul Tehnologic pentru Deficienți de Auz. Acestora li se vor  alătura tineri de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Royal Dance Academy CCS și alți invitați, precum Cristian Ciceu, Diana Borcea și Smaranda Ciubotariu.

„Încă mai este mult de lucru pentru a reuşi să vedem abilităţile lor deosebite, indiferent care ar fi acestea. Suntem cu toţii diferiţi, dar avem o societate în care cu toţii trebuie să trăim şi pentru asta ar trebui să învăţăm să ne acceptăm, să fim toleranţi, să fim buni. Mi-aş dori tare mult ca generaţiile care vin să crească deja în această acceptare şi toleranţă” a declarat pentru radio Renaşterea, Nicoleta Niste, directorul executiv al Asociaţiei Autism Transilvania.

„Prima ediție ne-a depășit toate așteptările”, mărturisesc membrii trupei MODIWO. „Sala Auditorium Maximum a fost plină de clujeni cu inima deschisă, de artiști și de prieteni deopotrivă, care au creat un spectacol de-a dreptul magic. Promitem că și concertul din acest an va surprinde prin autenticitatea și bucuria adusă de invitații noștri speciali”.

Nu este pentru prima dată când trupa MODIWO vine în sprijinul copiilor devaforizați. În 2015, de exemplu, într-un proiect numit „Fruit Fusion”, trupa a susținut un concert la care intrarea s-a făcut în baza unui kilogram de fructe. S-au adunat peste 800 de kg de fructe ce au ajuns  la unele case de copii din Cluj-Napoca. Astfel de evenimente au fost organizate la Oradea, Satu-Mare și Baia Mare, au transmis organizatorii.

Intrarea la evenimentul „Beyond Disability” este liberă, iar în deschiderea concertului va avea loc un Târg de Crăciun cu produse realizate de persoane cu nevoi speciale.

Reportaj
Reportaj
Lumea văzută dincolo de dizabilitate
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Un nou site dedicat persoanelor cu hemofilie din România

Un nou site dedicat persoanelor cu hemofilie din România

A fost lansat un nou site dedicat comunității persoanelor cu hemofilie din România. Site-ul www.desprehemofilie.ro,  dezvoltat de Roche România, se adresează copiilor și adulților cu hemofilie, precum și oamenilor din mediul acestora, care își doresc să fie informați...

Jocul terapeutic REThink Life Game, lansat la UBB

Jocul terapeutic REThink Life Game, lansat la UBB

Universitatea Babeș-Bolyai lansează luni, 4 martie, jocul terapeutic REThink Life Game,  un joc terapeutic 3D care se folosește de psihologie pentru a antrena abilități specifice de reglare emoțională. Evenimentul o va avea ca invitat pe prof. univ. dr. Oana David,...