Iubiții mei,
Cu vreo câțiva ani în urmă v-am propus, în postul Adormirii Maicii Domnului, o serie de meditații menite a ne-o aduce în atenție altfel pe Născătoarea de Dumnezeu. În ipostaza de maică, cea de leadership, ori cea de femeie a epocii ei. Vă invit ca, în zilele următoare, să adăstăm din nou asupra acestor aspecte. Să ne apropiem de chipul și mesajul ei. Nu oricum. Cu inimi smerite. Pătrunși de bucuria revederii. Căci, precum știm, orice întrevedere cu dânsa aduce multiple beneficii. Ne umple sufletul de har și bucurie, ne aduce în preajma Fiului, spre a fi împreună și a beneficia de pe urma harului.Ne curăță sufletul. Ne dă energie și ne ajută să vedem lumea cu alți ochi. Cu ochii lui Dumnezeu. Or, noi știm că El nu poate să facă lucrurile altfel decât cu părintească iubire. Căci însăși dreptatea Sa e strecurată prin aceasta.
Cu aceste gânduri pornim la drum, cerându-i ajutorul. Vom reveni asupra unor teme deja abordate precum discreția, leadership-ul, ori păstrarea în inimă a lucrurilor importante, în încercarea de a pune altfel accentele, ori de a le privi din altă perspectivă. De a arăta că astfel de subiecte, menite a ne zidi sufletește, nu se epuizează niciodată. Nu-și pierd nici actualitatea. Căci, discreția este, apodictic, o formă de iubire uneori, dar și de libertate. Ea poate totodată reprezenta un antidot la cultura zgomotului, care încearcă parcă tot mai puternic să ne invadeze. Tăcerea are concomitent un rost pedagogic, dar e și parte a unui amplu angrenaj al ascultării. Iar frumusețea, ca dat natural nu se prezintă sub forme ostentative și nu îngâmfă. Cheamă la împreună împărtășire, nu generează invidii. Cel puțin, așa ne arată Dânsa.
Despre toate acestea, dar și despre chestiuni precum: maturitatea „da”-ului de la Buna Vestire, fidelitatea și curajul în fața încercărilor, ori a crucii, sau însoțirea discretă în momentele de criză, vom vorbi aici. În meditații scurte, menite a ne invita la redescoperirea importanței Fecioarei în viața noastră spirituală. De a o întâlni ca aducătoare de odihnă pentru sufletele noastre, adesea obosite.
În cadrul acestui pelerinaj, vom călători așadar, nu singuri, ci cu Ea. Ne vom purta pașii înspre Împărăția în care Fiul o așteaptă și ne așteaptă. Pe fiecare. Despovărați de grijile care ne-au făcut drumul greu și calea, pe alocuri aproape inaccesibilă. Ale păcatelor, problemelor cotidiene, ori altele. Dacă ne vom opri din când în când pe cale, o vom face nu pentru a ne opinti, ori poticni din pricina vreunui obstacol, ci cu dorința sinceră de a ne bucura de ineditul clipei. Cu scopul de a privi, împreună cu Maica, la frumusețile naturii pe care Fiul Ei ni le oferă în dar. Spre a încerca să pătrundem dimensiunea spirituală a fiecărui fapt, fie el cât de mărunt.
Nădăjduiesc ca aceste momente, peste care Domnul va scutura de bună seamă hlamida îmbibată cu generozitate în harul Său, se vor constitui, pentru fiecare dintre noi în prilejuri de primenire interioară. Căci, dacă pe dinafară suntem bine și bucuroși, e important să dublăm această stare și de ceea ce ne definește sub aspect interior. Să ne hrănim inima așa cum se cuvine. Cu bucurie, dragoste, binecuvântare, rugăciune și har. Să-i oferim combustibilul necesar. Cel izvorât din practica virtuților, ori fapta bună. Să-i pregătim, așadar, Maicii, o masă așa cum se cuvine. Una îmbelșugată. Un ospăț. Abundând în bucatele alese ce hrănesc sufletul. Precum pocăința, faptele bune și toate cele asemănătoare. Să lepădăm în fața icoanei greii saci grei ai păcatelor. Conștienți de două lucruri. Unul, exprimat frumos de Sfântul Macarie al Optinei, care-i scria astfel unei ucenițe: „lemnul crucii, a cărui greutate îți apasă acum spinarea, a răsărit din pământul sufletului tău”. Iar cel de-al doilea, vizibil chiar și la o privire superficială, că prin mijlocirea ei putem lesne dobândi iertarea.Îndrăzniți!
