„Lumina Învierii” – pricesne și cuvinte de învățătură, duminică, la Bistrița

de | apr. 23, 2021

 

În Duminica Floriilor, 24 aprilie 2021, va avea loc la Bistrița Concertul pascal „Lumina Învierii”. În cadrul acestuia, locuitorii orașului se vor putea bucura de pricesne și cântări de strană, interpretate de soliști de muzică populară. Este vorba despre: Anuța Motofelia, Cristina Bugnar, Oana Matei Coruți, Lenuța Filipoi, Cristina Livia Scurtu, Larisa Bozbici, Anamaria Marti și Florina Bălan.

„Este o mare bucurie și o binecuvântare pentru că anul acesta putem să ne întâlnim din nou în cadrul acestui concert. Este cea de-a XX-a ediție și ne-am gândit să dăm întâietate tinereții, atât în ceea ce preoții care vor vorbi, dar și interpreților care vor aduce aceste pricesne. Vor cânta fete tinere, talentate, care au această misiune de a duce mai departe zestrea spirituală a oamenilor de aici, din județul Bistrița-Năsăud, zestre unde așezăm și aceste cântări de strană, care au însoțit creștinul întotdeauna”, a precizat inițiatorul și prezentatorul acestui eveniment, managerul interimar al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna.

Concertul pascal „Lumina Învierii”, organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Protopopiatul Ortodox Bistrița și Asociația culturală „Pană de Păun”, va debuta la ora 17:00, în biserica de la Protopopiatul Ortodox Bistrița, (Biserica de la Coroana).

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Lansarea albumului grafic și a expoziției omonime a Aidei Șușter-Boțan, „Chipuri ale sfințeniei”, dimpreună cu o conferință-eveniment cu Klaus Kenneth, autorul ortodox al volumului „2 milioane de kilometri în căutarea Adevărului”: iată evenimentele care anticipează...

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

Artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta, la finalul acestei săptămâni, spectacolele „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!” și „Cenușăreasa”. Pe scena Teatrului „Puck” (str. I. C. Brătianu nr. 23) este programat pentru sâmbătă, 2 martie, de la ora 11:00, spectacolul...

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Handmade Transilvania, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită în perioada 28 februarie-2 martie 2024 la Târgul de Mărțișor. Pe perioada târgului, vor fi...

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” vă așteaptă să îi treceți pragul pentru a participa la o seară dedicată muzicii de cameră în compania Cvartetului Transilvan (Gabriel Croitoru - vioara I, Nicușor Silaghi - vioara a II-a, Marius Suărășan -...