Lumina Ortodoxiei, descoperită prin fotografie

de | apr. 15, 2016

Galeria „Horeb”, aflată la subsolul bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din cartierul clujean Mărăști, a fost marți seara plină de tineri, veniți să participe la vernisajul expoziției Lumina Lină, Lumina Ortodoxiei.

Vernisajul a început la ora 18:00, în prezența Mitropolitului Andrei al Clujului, care a vorbit cu acest prilej despre Hristos, Lumina Lumii. Ierarhul le-a explicat tinerilor, că atunci când intrăm în comuniune cu Dumnezeu, noi înșine putem fi învăluiți de lumină. În susținerea acestei idei Părintele Mitropolit a oferit și câteva exemple scripturistice, unul dintre ele fiind Moise, explicând totodată că prin Lumina Sa Dumnezeu ni se descoperă:

Lucrările expuse pe simezele galeriei de artă aparțin tânărului inginer Dan Tivadar, un pasionat fotograf, membru activ al grupului de tineri al parohiei „Sfântul Ilie”.  Acestea sunt  de fapt imagini realizate de el în urma mai multor pelerinaje la mănăstirile și bisericile ortodoxe din țară. Ideea de a exploata tema luminii i-a venit tânărului fotograf, după cum chiar el a menționat, în urma unui pelerinaj în Sfântul Munte Athos, unde a fost fascinat de lumina ce inunda bisericile mănăstirești de acolo. Artistul a spus că de fapt expoziția este o invitație deschisă în a merge și vedea aceste locuri minunate din țara noastră:

Tânărul fotograf Dan Tivadar a reușit prin această primă expoziție a sa  să redea prin pozele sale mici colțuri de Rai, în care Harul Divin se simte scoborât ca prezență luminoasă, a spus curatorul expoziției, Florin Gherasim, care a declarat că vede în tânărul fotograf o mare ambiție și un potențial încă neexplorat. La finalul expoziției grupul de psalți „Sfântul Ioan Damaschin”, condus de prof. Sorin Albu au interpretat, în aplauzele tuturor, cântarea religioasă Lumină Lină, ce dă și titlul expoziției.

Cei ce au participat la vernisajul expoziției „Lumina Lină, Lumina Ortodoxiei” au putut cumpăra și un album de fotografii cu același titlu, fondurile strânse din vânzarea lui fiind destinate, la cererea autorului, Centrului „Sfântul Onufrie” de la Mănăstirea Florești.

Expoziția poate fi vizitată la Galeria Horeb până în luna mai când va pleca spre Sighet.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor la Catedrala Ortodoxă din Turda

Liturghia Darurilor la Catedrala Ortodoxă din Turda

Miercuri seara, 27 martie 2024, de la ora 18:00, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, cunoscută și sub denumirea de „Catedrala Ortodoxă din Turda”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,...

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Teaca, județul...