Luna activităților de Crăciun, în Parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | dec. 7, 2015 | Activități parohiale

Ca în fiecare an, la Parohia Ortodoxă Română ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, în luna decembrie, începând din seara Sfântului Nicolae, se derulează mai multe evenimente dedicate hramului acestei parohii.

În ajunul praznicului Sfântului Nicolae și în ziua sărbătorii acestui Sfânt mult folositor, iubit atât de cei mici cât și de cei mari, toți copiii prezenți la biserică au primit pachețele de dulciuri și fructe.

Duminică, 6 decembrie 2015, s-a deschis tradiționalul ”Târg de decorațiuni de Crăciun”, realizate de copiii de la Cercul de pictură al parohiei împreună cu coordonatoarele acestuia, Georgeta Plăcintar, Haranguș Sorina, Ionela Szabo, Doina Mureșan. Scopul acestei activități este unul filantropic, o parte din fondurile bănești fiind îndreptate spre Așezământul de copii de la Mănăstirea Florești. Expoziția va rămâne deschisă până în ziua de Crăciun.

Marți 8 decembrie 2015, va fi o zi bogată în evenimente: dimineața, la ora 9.00, preoții parohiei vor sluji la Capela ”Sfântul Nicolae” a Școlii ”Constantin Brâncuși”din Cluj-Napoca (dir. prof. Eugenia Marcu, dir. adj. prof. Mirela Nicoară) pentru a sărbători împreună cu elevii și dascălii hramul capelei. Activitatea va începe cu o rugăciune, Acatistul Sfântului Nicolae și apoi, copiii vor colinda și vor susține un mic program artistic–religios în cinstea ocortitorului lor. Tot în cadrul acestei sărbători, luându-l ca exemplu pe acest sfânt blând și generos, elevii acestei școli s-au mobilizat și au avut săptămâna premergătoare zilei de 6 decembrie o activitate caritabilă frumoasă, dăruind pachete Asociației Filantropice ”Christiana” și Preventoriului TBC de copii Ilișua. După amiază, la oara 16, biserica va fi gazdă pentru elevii acestei școli. În cadrul Parteneriatului „Cu Hristos în fața marilor încercări din viața de școlar”, încheiat între cele două instituții, se va desfășura activitatea ”Tradiții de Crăciun”. Elevii clasei a II-a, împreună cu d-na educatoare Rozalia Anghel și d-na Daniela Necula, profesor de religie vor fi întâmpinați cu bucurie de preoții parohei și vor avea ca invitat pe d-na Ioana Breda Morar, interpret de muzică populară și etnolog la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradișionale Cluj-Napoca și vor discuta împreună despre semnificația colindelor și a obiceiurilor dedicate sărbătorii Crăciunului, mai ales în satele bunicilor noștri. Apoi, copiii vor colinda și pentru toți ne va ”zice” câteva colinde tradiționale invitata noastră. De asemenea, ei au pregătit pachete cu alimente pe care le vor dărui, după ce vor colinda câtorva familii nevoiașe din parohie. Și ei vor primi pachețele cu dulciuri.

Duminică, 13 decembrie 2015, Corul Școlii ”Constantin Brâncuși” va veni să colinde preoții și credincioșii parohiei la biserică. Condus de d-na Ionela Măhăra, profesor de muzică, corul va aduce pentru noi colindul străbun, dovedind astfel că și copiii sunt buni păstrători ai tradițiilor noastre. Prin aceste cuvinte simple ale colindelor, dar cu un profund caracter religios, iese la iveală credința poporului nostru și iubirea față de cele sfinte.

Vor veni și alți colindători care, sub bradul împodobit vor fi primiți cu aceeași dragoste.

În această perioadă n-au fost uitați nici cei care au nevoie de o grijă deosebită din partea noastră, cei bolnavi, cei lipsiți, cei singuri: 75 de pachete cu dulciuri au fost dăruite Centrului  de recuperare psiho-neuro-motorie pentru copiii  cu handicap „Sfânta Irina” Turda, 50 de pachete la Spitalul de recuperare Cluj-Napoca, alte pachete cu alimente vor merge la 20 de familii din parohie care au nevoie de sprijin material.

În perioada 15 noiembrie-20 decembrie se desfășoară Concursul de desen ”Lumina sărbătorilor de iarnă” Ediția a IX-a, 2015 cu tema ”Povești de iarnă lângă ieslea minunată” care se va finaliza cu o Expoziție cu cele mai frumoase desene în Ziua de Crăciun.

De Hramul bisericii, Nașterea Domnului” vor mai avea loc și alte evenimente: după Sfânta Liturghie, va veni ca în fiecare an Moș Crăciun pentru toții copiii din biserică, se va distribui Troița și va avea loc Expoziția de icoane pe sticlă realizate de copii.

Toate aceste activități antrenează credincioșii de toate vârstele și demonstrează că familia mare a bisericii este dinamică prin participarea la sfintele slujbe și la Liturghia de după Liturghie prin slujirea aproapelui și cultivarea virtuților creștine-nădejdea, credința și iubirea..

Ultimele articole

6 iulie – Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma

6 iulie – Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare s-a stabilit încă din tinereţe în deşertul Scetei (Egipt), sub as­cultarea sihastrului Hor. S-a retras apoi, peste Nil, la o sihăs­trie din muntele Sfântului Antonie cel Mare. Cuviosul împletea rugăciunea cu munca, primind vizita multor...

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...