Luna Februarie, dedicată ajutorării aproapelui, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | feb. 21, 2016

Copiii de la Cercul de pictură din cadrul parohiei clujene „Nașterea Domnului”, păstorită de părintele Nicolae Buda, dedică în fiecare an luna februarie activităților filantropice. Cu  câteva săptămâni înainte de venirea Mărțișorului, în fiecare vineri, sub îndrumarea coordonatoarelor cercului, Georgeta Plăcintar, Sorina Haranguș, Ionela Szabo și a altor câteva credincioase, copiii creează din materiale diverse, mărțișoare vesele și  unice în felul lor.

Acestea sunt puse în vânzare de duminică, 21 februarie, în cadrul unui târg de mărțișoare,   deschis la biserica de pe strada Rășinari 1 A, până pe 1 martie. Fondurile obținute vor fi îndreptate și de data aceasta spre Așezământul de copii de la Mănăstirea Florești. Copii au direcționat spre acest centru și banii obținuți  din vânzarea decorațiunilor de Crăciun.

„Aceste ateliere, la care participă copiii din parohie, sunt un prilej pentru ei de a învăța că Biserica este, în primul rând, locul de rugăciune, de săvârșire a Sfintelor Slujbe și al Sfintelor Taine, dar și păstrătoarea de veacuri a tradițiilor poporului nostru. Ei sunt chemați să ducă mai departe frumusețea și profunzimea credinței strămoșești și a meșteșugurilor vechi. De asemenea, cei mici, dar și cei mari, învață valoarea muncii individuale, dar și în echipă și  cele mai gingașe virtuți ale sufletului credinciosului, milostenia, facerea de bine, care sunt mult iubite  și răsplătite de Hristos”, a declarat pentru radio Renașterea părintele paroh Nicolae Buda.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.