Luna ianuarie dedicată credincioșilor, în parohia ,,Nașterea Domnului”

de | feb. 1, 2021 | Actualitatea religioasă

În  parohia ,,Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde slujesc preoții Cornel Coprean și Ciprian Taloș, a devenit o tradiție ca prima lună din an să fie dedicată credincioșilor care au avut pe parcursul anului precedent evenimente fericite şi importante în viaţa lor.

Astfel, duminica, după Sfânta Liturghie, au fost evidențiate familiile cununate în biserică, cele care au împlinit 25, respectiv 50 de ani de căsătorie, elevii cu rezultate deosebite învățătură sau la olimpiadele școlare, dar și cel mai fidel cititor al bibliotecii parohiei. Sărbătoriții au fost răsplătiți cu cărți religioase, icoane și diplome.

Ediția din acest an a din acest an a debutat pe 17 ianuarie și s-a încheiat duminică,  31 ianuarie, prin desemnarea și premierea în biserică a „celui mai fidel cititor” al bibliotecii parohiei, în anul 2020. Totodată, au fost acordate daruri copiilor care participă la activitățile bisericii (cor, cercul de pictură), dar și la slujbele bisericii.

Biblioteca parohiei „Nașterea Domnului are un fond de publicaţii  de  peste 10 mii de volume (literatură religioasă, beletristică, literatură pentru copii, istorie, geografie, filosofie, critică şi estetică literară, biologie, dicţionare, enciclopedii, periodice), majoritatea donate de credincioşi. În anul trecut, o parte din publicațiile dăruite de credincioși au fost dăruite de parohie și altor biserici.

 

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 18-a după Rusalii

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 26 septembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Bătrânul Iacob: „Eu compătimesc dimpreună cu penitentul pe care-l spovedesc, eu sufăr împreună cu el. Eu sufăr şi plâng pentru el. Îl rog pe Sfântul David,[1] după spovedanie, să uit ce nu-i necesar şi să-mi amintesc ceea pentru care trebuie să mă rog. Eu mă rog...