„Luna ianuarie, luna credincioșilor”, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | ian. 13, 2020

În  parohia clujeană ,,Nașterea Domnului” continuă și-n acest an proiectul „Luna ianuarie, luna credincioșilor”. În fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, sunt evidențiați și sărbătoriți credincioșii de toate vârstele, care au avut în anul 2019 evenimente deosebite în viața lor.

Astfel, în 5 ianuarie au fost sărbătorite familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, iar pe 12 ianuarie familiile cununate anul trecut în biserica parohiei.

„După ce duminica trecută am sărbătorit cu emoție familiile cărora Dumnezeu le-a dăruit ani frumoși, bucurându-se de a fi împreună pe calea căsătoriei o jumătate de veac, dând dovadă de răbdare, iubire, respect și jertfelnicie, în 12 ianuarie au venit în fața Sfântului Altar tinerii care și-au întemeiat familiile anul trecut, participând la Taina Sfintei Cununii în Biserica ,,Nașterea Domnului”.  Ei au avut prilejul de a se întâlni cu preotul care i-a cununat. Această întâlnire are rolul de a întări legătura tinerelor familii cu Biserica și cu preoții și o posibilitate de a primi sfaturi duhovnicești. Momentul s-a înscris în cadrul evenimentelor Anului 2020, ca an omagial al pastorației părinților și copiilor, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, a precizat coordonatoarea evenimentelor din parohie, Marilena Asănică.

De asemenea, a fost sărbătorit credinciosul Ioan Stitea, la împlinirea a 96 de ani, un exemplu pentru tinerii din parohie, care, în fiecare duminică, este nelipsit de la Sfânta Liturghie, a adăugat Marilena Asănică. Parohia ,,Nașterea Domnului” din cartierul Gheorgheni  are și un proiect prin care sunt vizitați de preoți credincioșii parohiei care au împlinit peste 90 de ani.

În următoarea duminică din lună, pe 19 ianuarie, la Biserica „Nașterea Domnului” va avea loc, după săvârșirea Sfintei Liturghii, sărbătorirea credincioșilor de toate vârstele care au avut succese deosebite la competiții județene, naționale și internaționale în anul 2019 și au primit medalii, diplome, premii în diverse domenii – științe, literatură, pictură, muzică, sport sau cu rezultate excepționale la olimpiade și concursuri. În duminica din 26 ianuarie, biblioteca parohiei răsplătește pe „Cel mai fidel cititor” al anului 2019.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...