Radio RENAȘTEREA

 LIVE

„Lunca (Frij). Monografie istorică, lingvistică şi socioculturală”|Vasile D. Țâra

Mari oameni ai Bisericii, mari oameni de stat sau de cultură și-au avut obârșia la țară, în vreun sat uitat de lume. Totuși, notorietatea lor a adus în atenția oamenilor și locul lor de proveniență. Din satul bistrițean Lunca (sau Frij, în vechea lui denumire) provin profesorul universitar Vasile D. Țâra și Părintele profesor universitar Vasile Gordon, oameni cunoscuți în mediul academic, care au alcătuit un amplu volum monografic dedicat satului lor („Lunca (Frij). Monografie istorică, lingvistică şi socioculturală”). Volumul, exhaustiv în abordarea lui, prezintă istoria localității, viața ei religioasă și socioculturală, precum și aspecte privind tradițiile locale. Îl considerăm un exemplu și un imbold pentru realizarea unor monografii asemănătoare.

„LUNCA este titlul firesc pe care monografia de față l-a primit din partea noastră, întrucât prezintă istoric, lingvistic și sociocultural sătucul de la poalele Călimanilor, înscris pe harta județului Bistrița-Năsăud, cu acest toponim oficial, dar mai cunoscut de oamenii locului cu numele de Frij, de aceea le-am asociat în varianta finală. Un alt titlu, tot atât de firesc, ar fi fost ACASĂ, dat fiind că amândoi autorii suntem născuți aici, dar și datorită faptului că toate paginile conțin informații și imagini legate de acest cuvânt sacru și unic.
Deși am plecat la școli și am avut, apoi, domiciliul și serviciul la sute de kilometri distanță, la Timișoara și la București, pentru noi acasă a însemnat întotdeauna Lunca sau, cum spunem cel mai adesea, Frij, așa cum spun toți consătenii noștri, fie că sunt rămași în sat, fie că viețuiesc la sute și mii de kilometri depărtare. În zecile de ani pe care noi i-am trăit prin locurile pe unde Cel de Sus ne-a îndreptat pașii, aproape că nu era zi în care să nu pomenim de obârșia noastră. Mai mult, în nenumărate nopți ne-am visat în casa în care ne-am născut sau în ograda și pe hotarul unde am copilărit.
Datorăm mult și multe satului nostru! Oricine citește aceste rânduri înțelege, din experiența sa, ce și cât anume, dacă se gândește la propriul loc de naștere și la copilărie. De aceea, pentru toate darurile primite din acest loc unic, pentru noi, cel mai frumos de pe Pământ, am socotit de cuviință să ne exprimăm recunoștința alcătuind această monografie și așezând în paginile ei, pe cât ne-a stat în putere, tot ce a însemnat și înseamnă viața bună și frumoasă a lui, din trecut și din prezent, precum și speranțele, la fel de bune și frumoase, pentru viitor.” (Autorii)

EDITURA RENAȘTEREA

LIBRĂRIE ONLINE; CATALOG EDITORIAL; CĂRȚI ELECTRONICE