Împărtăşirea cu Hristos (Luni. Săptămâna a IV-a după Paşti)

de | mai 16, 2022

Evanghelia zilei: In 6, 56 – 69

Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră în El: cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el. Precum Tatăl cel viu M-a trimis pe Mine şi Eu viez pentru Tatăl, aşa şi cel care Mă mănâncă pe Mine va fi viu prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o pă­rinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă pâi­nea aceasta va fi viu de-a pururi. Acestea le-a zis pe când învăţa în sina­goga din Capernaum. Însă mulţi din ucenicii Lui, auzind acestea, au grăit: greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, ştiind în cugetul Său că ucenicii Lui cârtesc pentru aceasta, a zis către ei: aceasta vă pune la îndoială pe voi? Dacă veţi vedea pe Fiul Omului suindu-se acolo unde era mai înainte? Duhul este care dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. Sunt însă unii dintre voi care nu cred. Pentru că Iisus ştia de la început cine sunt cei care nu credeau şi cine este acela care avea să-L vândă. Şi de aceea zicea: pentru aceasta v-am spus vouă, că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-i va fi dat lui de la Tatăl Meu. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Lui     s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu Dânsul. Deci a întrebat Iisus pe cei doi­sprezece: nu vreţi şi voi să vă duceţi? Simon Petru i-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Cuvintele vieţii veşnice Tu le ai. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.

Împărtăşirea cu Hristos

Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos este, precum spune Însuşi Domnul Hristos, o condiţie a mântuirii:

„De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci Trupul Meu este adevărată mâncare şi Sângele Meu adevărată băutură.” (In 6, 53 – 55).

Este explicat aici de ce are viaţă veşnică cel ce se împărtăşeşte. Pentru creş­tini, Trupul şi Sângele lui Hristos sunt cu adevărat ceea ce tre­­buie să fie mân­carea şi băutura; ele împlinesc funcţia ideală, arheti­pală a mâncării şi a băuturii.

Prin Sfânta Euharistie se realizează unirea cea mai intimă şi mai deplină între Hristos şi credinciosul care se împărtăşeşte. Se mijloceşte o comuniune. Spune Hristos:

„Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (In 6, 56).

Această cuvântare despre Pâinea vieţii care S-a coborât din cer a determinat o cernere a ucenicilor. Cei 12 însă, dimpotrivă, prin acest cu­vânt s-au întărit şi mai mult în credinţă şi, prin gura lui Simon Petru,    L-au mărturisit pe Iisus că este „Fiul lui Dumnezeu”.[1]

Prin urmare, aceşti „mulţi dintre ucenicii Săi”[2] nu îi desemnează pe cei 12 Apostoli, ci pe alţi iudei care Îl ascultau adeseori pe Hristos. Aceştia nu înţelegeau că Hristos le vorbeşte despre trupul Său care va învia şi va fi copleşit de spiri­tualitatea dumnezeirii Sale, sau de Duhul Sfânt. Ei înţelegeau lucrurile trupeşte şi se sminteau când le vorbea Hristos de mâncarea trupului Său. Nu înţelegeau că e vorba de o comu­ni­care copleşitoare a Persoanei Sale prin trupul Său spiritualizat.

Întreaga învăţătură a Mântuitorului despre Pâinea vieţii trebuie pri­vită din perspectiva a două momente majore ale istoriei mântuirii: Înăl­­ţarea lui Hristos la Tatăl – „Veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte”[3] şi Pogorârea Sfântului Duh – „Duhul este cel ce dă viaţă”.[4]

Din această perspectivă, mâncarea trupului Fiului Omului nu mai apare scandaloasă şi imorală, căci nu este vorba pur şi simplu de trup şi sânge în forma lui materială (cum greşit înţelegeau păgânii care-i acuzau pe creştini de caniba­lism), ci este vorba de trupul lui Hristos devenit duh, cum citim în Epistola a doua către Corinteni a Sfântul Apostol Pavel, unde se spune:

„Domnul însă este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este liber­tatea.” (2 Cor 3, 17).

Explicând această împărtăşire cu Hristos, părintele Stăniloae spune următoarele:

„Trupul nu e de nici un folos când e vorba să dea viaţă veşnică. Căci, cum ar da viaţa veşnică, odată ce el se corupe? Duhul însă nu se corupe. Chiar duhul omului, deşi creat, nu se corupe, sau nu piere în veci… Pe lângă aceasta, trupul în sine, ca materie, e rigid şi nu se uneşte cu altul deplin şi pentru totdeauna, dar duhul, şi cu atât mai mult cel dumnezeiesc, se poate uni tot mai mult şi în mod definitiv cu duhul altuia. Duhul este de aceea totdeauna duhul comuniunii. Duhul este cel prin care o per­soană se comunică alteia, sau se uneşte cu aceea, fără ca persoanele ce se unesc prin duh să se contopească.”.[5]

Scopul împărtăşirii este înduhovnicirea omului, spiritualizarea lui:

„Cei ce trăiesc pentru Hristos sunt atât de copleşiţi de Duhul Lui, încât nici nu mai simt că trăiesc în trup. Căci a trăi în trup înseamnă a trăi în mod egoist pentru plă­cerile lui. Trupul acelora, fiind mort pentru plăcerile păcatului, e ca şi mort. Acela trăieşte în mod copleşitor în Duhul, iar aceasta se vede în faptul că trăieşte pentru dreptate, adică pentu toate virtuţile contrare egoismului nedrept.”.[6]

Cuvintele pe care le-a spus Hristos despre Pâinea vieţii sunt duh şi sunt viaţă. Sunt „Duh”, adică duhovniceşti şi sunt „viaţă”, adică de-viaţă-făcătoare.

Vorbind despre împărtăşirea cu Pâinea vieţii, Iisus le spune apos­to­lilor:

„Sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.” (In 6, 64).

Hristos pomeneşte de credinţă, pentru că cele dumnezeieşti nu pot fi primite fără credinţă.

Cei care se declară credincioşi, dar nu au o viaţă pe măsura cre­dinţei, nu sunt de fapt credincioşi. Aceştia nu au credinţă; putem zice că au cel mult un sentiment religios. Între credinţă şi sentiment religios este nu numai o distanţă de ordin calitativ, ci şi o distanţă de ordin ontologic.

Spunea părintele profesor Alexandre Schmemann:

„Credinţa în măsura în care este credinţa cea adevărată nu poate să nu fie o luptă internă: Cred Doamne, ajută necredinţei mele… Sentimentul reli­gios, dimpotrivă, satis­face pe om, fiindcă este pasiv. Credinţa cere neapă­rat mărturisire şi expri­mare, atragerea şi convertirea altora. Sentimentul religios, dimpotrivă, este redus numai la individ, se simte ca ceva in­expri­mabil şi se închide în sine faţă de orice încercare de exprimare şi inter­pre­tare. În viaţa bisericească ortodoxă actuală domină sentimentul religios nu cre­dinţa în înţelesul pe care l-a avut acest cuvânt în creştinismul pri­mar.”[7]

Aceasta este o afirmaţie făcută de una din cele mai competente voci ale ortodoxiei, care, iată, a luat pulsul societăţii creştine contemporane. Este un sem­nal de alarmă pentru noi cei care ne mărturisim credinţa, atât preoţi, cât şi credin­cioşi.

Ce putem face? Sugestii primim chiar de la ne-ortodocşi. Teologul Hans Visser vine cu propunerea de a reactualiza, acolo unde este posibil, agapele, adică acele mese frăţeşti de la sfârşitul Sfintei Liturghii. De ce?

„Pentru că re-actualizarea agapelor ar însemna, în zilele noastre, o con­ştienti­zare a ceea ce a avut loc la Sfânta Liturghie, pentru credincioşi, iar pentru preot, con­tinuarea slujirii lui Dumnezeu prin slujirea aproapelui. Umblând printre cei care au participat la Sfânta Liturghie, preotul nu este altceva decât un termometru social”, care măsoară „temperatura” fie­că­rui credincios.”.[8]

Acum se face pregătirea noastră pentru o nouă participare, mai con­­ştiin­cioasă, la Sfânta Liturghie. Acum începe, pentru cei care s-au îm­păr­tăşit, vorbirea în taină cu Hristos, iar pentru cei care nu s-au îm­părtăşit – do­rul după Hristos, adică „curăţirea” hainelor de duminică, nu­mite în sens mistic „haine de nuntă”.[9]

Aceste haine nu sunt hainele care ne îmbracă trupul, ci acelea care ne îm­bracă sufletul; haine nu pentru exterior, ci pentru interior. Şi ni le pregătim atunci când ne curăţim simţirile, cum ne îndeamnă o cân­ta­re din canonul ce se cântă la slujba Utreniei în această perioadă pascală:

„Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii.”.[10]

[1] Mt 16, 16; Lc 9, 20; In 6, 69.

[2] In 6, 66 – 67.

[3] In 6, 62.

[4] In 6, 63.

[5] Nota 784 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Sfântul Chiril al Alexandriei, Co­men­tariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, p. 427.

[6] Nota 789 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Sfântul Chiril al Alexandriei, Co­men­tariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, p. 429.

[7] Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împărăţiei, p.148.

[8] Hans Visser, Reflections on mission in the post-modern context, în International Re­view of Mission, Geneva, No. 345, April, 1998, p. 261.

[9] Aceste haine sunt numite în sens mistic haine de nuntă”. Vezi rugăciunile înainte de împărtăşanie.

[10] Penticostar, Canonul Învierii, Cântarea 1, gls, 1, p. 16.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Împărtăşirea cu Hristos (Luni. Săptămâna a IV-a după Paşti)
Împărtăşirea cu Hristos (Luni. Săptămâna a IV-a după Paşti)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Categoria Psalmilor Mesianici: Psalmul 34 (35)

Categoria Psalmilor Mesianici: Psalmul 34 (35)

Acest psalm este o combinație a trei lamentări ale lui David din cauza opoziției dușmanilor lui: rugăciunea pentru izbăvirea din mâna ucigătorilor (34, 1-6); lamentația pentru ura nejustificată (34, 11-18); cererea pentru înfăptuirea dreptății (34, 19-28). Fiecare...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 4)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 4)

Omul trebuie să-și simplifice viața atât în plan exterior, cât și în plan interior, altfel e destul de probabil că sufletul și casa sa vor deveni niște debarale unde va îngrămădi o mulțime de lucruri fără rost și unde nu va mai încăpea nimic altceva. Dacă ne...

Inima omului

Inima omului

După învățătura Sfinților Părinți, inima este centru duhovnicesc al tuturor darurilor Sfântului Duh și al tuturor faptelor bune, care își au sediul tot în inimă. Dacă punem străjer pe minte, adică gândul cel bun, el nu va lăsa să intre înăuntru păcatele celor cinci...

Categoria Psalmilor Mesianici: Psalmul 34 (35)

Categoria Psalmilor Mesianici: Psalmul 33 (34)

16Această cântare de laudă îi este atribuită lui David, care a compus-o atunci când a scăpat de Abimelec, prefăcându-se  nebun (1 Regi 21, 13-14). În Psalm este scris că David a chemat adunarea să-L laude pe Domnul pentru izbăvirea poporului. După ce a afirmat că...