Evanghelia zilei: Lc 14, 12 – 15
În vremea aceea a intrat Iisus, într-o sâmbătă, în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor, ca să mănânce pâine; şi a zis către cel care îl chemase: când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine şi să-ţi fie ca un împrumut. Ci, când faci un ospăţ, cheamă săracii, neputincioşii, şchiopii şi orbii; şi fericit vei fi, că nu pot să-ţi răsplătească, ci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. Şi, auzind acestea, unul dintre cei care şedeau cu El la masă, a zis: fericit este cel care va mânca pâine în împărăţia lui Dumnezeu!
Chemarea la cină
Hristos fusese invitat să mănânce în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor. Împreună cu Domnul Hristos care era însoţit de ucenicii Săi au fost şi alţi invitaţi – învăţătorii de lege şi farisei –, care căutau să-şi aleagă la masă cele dintâi locuri.
Văzându-i cum alergau toţi după întâietate, Domnul Hristos le supune atenţiei o pildă de smerenie, spunându-le fiecăruia în parte:
„Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Şi venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: Dă acestuia locul. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci, când vei fi chemat, mergând aşază-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinstea în faţa tuturor celor care vor şedea împreună cu tine. Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Lc 14, 8 – 11).
Apoi, parcă adresându-se gazdei îi spune:
„Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor.” (Lc 14, 12 – 14).
Se pare că aceste cuvinte au găsit ecou în inima unui fariseu, căci acesta a rostit:
„Fericit este cel ce va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!” (Lc 14, 15).
Dar „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură” – cum spune Sfântul Apostol Pavel:
„Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” (Rom 14, 17).
Atunci dacă Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, cum poate cineva să „prânzească” în Împărăţia lui Dumnezeu? Este vorba aici de un metalimbaj, adică cuvintele nu trebuie înţeles ad-literam. Cuvintele Domnului Hristos au un sens adânc. Ele nu trebuie interpretate în litera lor, ci în duhul lor pentru că sunt cuvinte duhovniceşti. De pildă, Domnul Hristos a rostit pilda cu „Cina cea mare”, dar acest lucru nu înseamnă că în Împărăţia lui Dumnezeu noi ne vom desfăta cu mâncare şi băutură.
Citim în Evanghelia după Luca, în capitolul al XIV-lea, că Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui ospăţ la care suntem chemaţi. De multe ori însă refuzăm chemarea, zicând: „Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. (…) Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. (…) Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.”.[1]
În paralela de la Matei, în capitoul al XXII-lea, citim că:
„Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui împărat care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis acesta pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu, toate sunt gata. Veniţi la nuntă. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Mt 22, 1 – 14).
Nu intrăm în profunzimea textului explicându-l. Spunem doar că cei care au refuzat invitaţia Stăpânului care i-a chemat la cină sunt iudeii care, deşi au fost anunţaţi prin profeţi de venirea Împărăţiei, nu au ţinut cont de valoarea acestor „chemări” şi prin urmare nu s-au învrednicit să mănânce la masa Stăpânului lor.[2] Şi pentru că cei apropiaţi au refuzat chemarea, Stăpânul i-a chemat pe cei de departe, pe toţi cei care erau flămânzi; pe orbi, pe şchiopi, pe ciungi; pe toţi câţi erau la răspântiile drumurilor, răi şi buni.
Totuşi, dacă au fost adunaţi de pe stradă orbii şi şchiopii, fiecare aşa cum era îmbrăcat, de ce Stăpânul i-a spus unuia:
„Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?” (Mt 22, 12).
Era îndreptăţit Stăpânul să-i ceară unui cerşetor haină de nuntă? Da, pentru că haina aceasta de nuntă se referă la haina Botezului. Acesta nu avea curată haina pe care a primit-o la Botez şi pe care dator era s-o păstreze curată toată viaţa. Deci Dumnezeu nu se uită la hainele care ne acoperă trupurile, ci se uită la haina sufletului nostru. Dacă ne-o întinăm prin păcat suntem datori s-o curăţim prin spovedanie. Şi tocmai pentru a ne aduce aminte de Spovedanie şi de curăţirea omului nostru interior,[3] Biserica a rânduit anumite perioade de post care sunt de regulă înaintea unei sărbători importante (sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel sau sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) sau a unui praznic împărătesc precum Învierea Domnului sau Naşterea Domnului. La aceste soroace suntem chemaţi la masa împărătească, căci pentru cei credincioşi Euharistia este „Cina Domnului” care trebuie consumată, iar nu contemplată.[4]
[1] Lc 14, 18 – 20.
[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 795.
[3] 1 Ptr 3, 4.
[4] Paul Evdokimov, Arta icoanei. O teologie a frumuseţii, Bucureşti, 1992, p. 171.
