Evanghelia zilei: Lc 19, 37 – 44
În vremea aceea, apropiindu-se Iisus de Ierusalim, la coborâşul Muntelui Măslinilor – toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas mare pentru toate minunile pe care le văzuse, zicând: binecuvântat este împăratul care vine întru numele Domnului; pace în cer şi slavă întru cei de sus. Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. Atunci, răspunzând, Iisus le-a zis: vă spun vouă că, dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga. Şi, când s-a apropiat şi a văzut oraşul, a plâns El de mila lui şi a zis: dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi a ta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţ împrejurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Te vor face una cu pământul, pe tine şi pe fiii tăi în tine; şi nu vor mai lăsa ei în tine piatră pe piatră, pentru că tu nu ai cunoscut vremea cercetării tale.
Întâmpinarea Domnului
Pericopa evanghelică pe care o avem în atenţie face referire la intrarea triumfală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim mai înainte de Patima Sa.
În antichitate, când un rege îşi făcea intrarea solemnă într-un oraş, era primit după un ceremonial ce avea rolul de a marca deosebita cinstire din partea locuitorilor. La o astfel de intrare locuitorii oraşului respectiv, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi purtând ramuri înverzite în mâini, îi ieşeau în întâmpinare la o oarecare distanţă în afara oraşului, revenind apoi în oraş împreună cu regele şi cu suita sa în aclamaţii şi strigăte de bucurie.
Despre un astfel de ceremonial ne relatează şi istoricul Iosif Flaviu. Atunci când împăratul Alexandru cel Mare, rău sfătuit de unii împotriva iudeilor, a venit să supună Ierusalimul, toţi locuitorii cetăţii i-au ieşit în întâmpinare în haine albe, în frunte cu arhiereul şi cu preoţii templului, îmbrăcaţi în veşmintele lor preoţeşti. Împăratul a fost aşa de impresionat de primirea făcută încât nu numai că nu a pedepsit oraşul şi pe locuitorii săi ci, dimpotrivă, le-a acordat unele privilegii.[1] Tot Iosif Flaviu istorisind primirea lui Titus în Antiohia, viitorul împărat roman, ne spune că locuitorii oraşului au ieşit la 30 de stadii (adică vreo 6 km) în afara porţilor oraşului în întâmpinarea acestui general care venea să înfrângă revolta iudeilor din anii 66 – 71.[2]
Cu o procesiune asemănătoare, constituită ad-hoc, s-a petrecut şi intrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, eveniment ce ocupă un loc aparte în Evanghelia după Luca. Evanghelistul dedică nu mai puţin de 10 capitole acestui eveniment. Astfel, secţiunea dintre capitolele al IX-lea şi al XIX-lea se referă la ultima călătorie la Ierusalim. O serie de evenimente sunt încadrate de evanghelist pe parcursul acestei călătorii: trimiterea ucenicilor în misiune de probă, vindecarea femeii gârbove, a celor zece leproşi şi a orbului din Ierihon.[3] Pe lângă acestea mai găsim, numai la Evanghelistul Ioan, un alt eveniment al cărui ecou a ajuns până la Ierusalim: învierea lui Lazăr, cel mort de patru zile, care a fost înviat de Domnul Hristos. Minunea învierii lui Lazăr a declanşat entuziasmul mulţimilor. Mulţi dintre iudeii care au venit la Ierusalim pentru a sărbători aici Paştile, aflând că Iisus este în Betania aproape de Ierusalim, au dorit să-L vadă pe El şi pe Lazăr. Aşa se explică de ce a doua zi ştiind că Iisus vine în Ierusalim, i-au ieşit în întâmpinare. Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele lor pe cale, iar alţii tăiau ramuri de finic şi îi strigau, zicând:
„Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului. Pace în cer şi slavă întru cei de sus.” (Mt 21, 9; Mc 11, 9 – 10; Lc 19, 38; In 12, 13).
Venind în Ierusalim a intrat în templu şi – ne spune Sfântul Evanghelist Matei – au venit la El orbi şi şchiopi şi s-au făcut sănătoşi.[4] Copiii care i-au auzit pe părinţii lor strigându-i lui Iisus la intrarea în Ierusalim: „Osana Fiul lui David, binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!”, şi văzându-L pe Iisus săvârşind acele minuni, au început să strige prin templu:
„Osana Fiului lui David.” (Mt 21, 15).
Fariseii, împreună cu arhiereii şi cărturarii văzând minunile pe care le făcuse Iisus şi pe copiii care strigau s-au umplut de mânie.
Sfântul Teofilact al Bulgariei spune că:
„Fariseii, văzând că pruncii aduc lui Hristos lauda pe care proorocul David a dat-o lui Dumnezeu, s-au umplut de mânie şi-L învinuiau pe Iisus că îngăduie să I se aducă laude ca unui Dumnezeu. Domnul însă întăreşte cele spuse de prunci, aducând ca mărturie cuvintele proorocului şi vădindu-i pe învăţaţi ca neînvăţaţi şi defăimători: N-aţi citit că din gura pruncilor şi a celor ce sug ţi-ai pregătit laudă? Iar pruncii aceia, deşi păreau cu vârsta nedesăvârşiţi, desăvârşită laudă îi aduceau, că nu grăiau de la ei, ci Duhul Sfânt vorbea prin ei.”.[5]
Şi noi putem să-L întâmpinăm astăzi pe Mântuitorul. Deşi a trăit în timpul stăpânirii romane, Mântuitorul este contemporanul nostru. Spunem la Sărbătoarea Naşterii Domnului, în Condacul praznicului:
„Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc tânăr Dumnezeu cel mai înainte de veci.”,[6]
iar în Catavasia Naşterii, cântăm:
„Hristos Se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preamărit.”.[7]
De data aceasta noi auzim de la copiii noştri vestea că vine Mântuitorul şi parcă ne molipsim de bucuria şi de veselia lor şi, cu toate grijile şi greutăţile care ne încearcă, cântăm şi noi:
„Astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos; Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi.”.
[1] Iosif Flaviu, Antichităţi iudaice, XI, VIII, 4 – 5. – cf. Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Osana!, în Predici exegetice la duminicile de peste an, pp. 298 – 299.
[2] Iosif Flaviu, Războiul iudaic, VII, V, 2. – cf. Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, op. cit, p. 299.
[3] Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, Studiul Noului Testament, pp. 181 – 183.
[4] Mt 21, 14.
[5] Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei şi Marcu, p. 127.
[6] Roman Melodul, Condacul Naşterii, glasul al 3-lea, în Mineiul pe decembrie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 441.
[7] Catavasiile Naşterii, Cântarea 1, în Mineiul pe decembrie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 437.
