Dinarul Cezarului (Luni, Săptămâna a XXXIII-a după Rusalii)

de | feb. 7, 2022

Evanghelia zilei: Mc 12, 13 – 17

În vremea aceea căpeteniile preoţilor şi cărturarii au trimis la Iisus pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Deci au venit şi I-au zis: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi nu-Ţi pasă de nimeni, pen­tru că nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dum­nezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? Însă Iisus, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi un dinar, să-l văd. Iar ei I-au adus. Şi i-a întrebat: ale cui sunt chipul şi inscripţia de pe el? Ei I-au răspuns: ale Cezarului. Atunci Iisus le-a zis: daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Şi au rămas foarte miraţi de Dânsul.

Dinarul Cezarului

Dumnezeu nu caută la faţa omului. Acest lucru îl citim în Vechiul Testament atunci când Dumnezeu, prin proorocul Samuel, l-a ales pe David rege în locul lui Saul. Tatăl lui David, Iesei, i-a adus pe toţi cei şapte fii ai săi înaintea lui Samuel, în afară de David, care fiind cel mai mic era trimis să pască oile. Samuel atunci când l-a văzut pe Eliab a gândit în sine:

„De bună seamă, acesta este înaintea Domnului unsul Lui.” (1 Reg 16, 6).

Domnul a zis însă lui Samuel:

„Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă.” (1 Reg 16, 7).

Trebuie să ştim că alegerea omului nu este şi alegerea Domnului. Omul se uită mai mult la faţă, la exterior, iar Domnul se uită la inimă, la „omul cel tainic al inimii”, cum spune şi Sfântul Apostol Petru.[1] Vorbind despre această parte as­cunsă a omului pe care o ştie numai Dumne­zeu, isto­ricul religiilor, Mircea Eliade, spunea următoarele:

„Umbli pe stradă şi întâlneşti pe la colţuri cerşetori în zdrenţe, femei săr­mane sau auzi de oameni care suferă cele mai cumplite boli, care şi-au pier­dut tinereţea în spitale şi îi compătimeşti, fără să te gândeşti o clipă că poate oamenii aceştia sunt îngeri printre noi, sunt arhangheli veniţi să ne ispitească sau sunt simple suflete care, atunci când îşi vor lua zborul se vor afla mult mai aproape de lumină decât cei mai mari înţelepţi, cei mai mari sfinţi şi filantropi ai noştri.”.[2]

Înaintea lui Dumnezeu este de preţ „inima înfrântă şi smerită”.[3] Pe aceasta Dumnezeu nu o va urgisi, adică nu o va nedreptăţi, nu o va trece cu vede­rea. Sfântul Clement Alexandrinul spune că:

„Viaţa veşnică nu o câştigă cineva pentru că este frumos şi nici nu o pierde pentru că nu este frumos. Dimpotrivă, va avea viaţa veşnică cel care a folosit în chip curat şi după voia lui Dumnezeu trupul său. Nici puterea şi nici mărimea trupului nu aduc viaţa veşnică; nici lipsa mădularelor nu duce la pierire, ci sufletul care se foloseşte de ele aduce fie viaţa veşnică, fie pierirea.”.[4]

Aşadar, prin înfăţişarea exterioară ne raportăm la oameni, iar prin cea in­terioa­ră ne raportăm la Dumnezeu. Fariseii ştiind lucru acesta că Dumnezeu nu caută la faţa omului, au venit la Domnul Hristos şi l-au în­tre­bat, ispitindu-L:

„Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cu­vine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?” (Mt 22, 16 – 17; Mc 12, 14; Lc 20, 21 – 22).

Mântuitorul, cunoscând inimile lor, le-a vădit făţărnicia zicând:

„Pentru ce Mă ispitiţi?” (Mt 22, 18; Mc 12, 15; Lc 20, 23).

În continuare urmează o lecţie de logică:

„Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd.” (Mt 22, 19; Mc 12, 15; Lc 20, 24).

Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus:

„Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?” (Mt 22, 20; Mc 12, 16; Lc 20, 24).

Iar ei I-au zis:

„Ale Cezarului.” (Mt 22, 21; Mc 12, 16; Lc 20, 24).

Şi acum sentinţa Mântuitorului:

„Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.” (Mt 22, 21; Mc 12, 17; Lc 20, 25).

Vorbind despre supunerea faţă de stăpânire, Sfântul Apostol Pavel spune în epistola către Romani:

„Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se îm­po­triveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotri­veşte îşi va lua osândă. Căci dregătorii nu sunt frică pen­tru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stă­pâ­nire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă. Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat. Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.” (Rom 13, 1 – 8).

Explicând acest text din epistola către Romani, părintele Nicolae, monahul de la Rohia, spunea în „Jurnalul fericirii”:

„Textul «Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu» apare la sinoptici. Regimurile totalitare, adăugând la aceste cuvinte textul din Romani 13: «Tot sufletul să se supună înaltelor stă­pâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu», cer credincioşilor să le dea ascultare şi respect. Mulţi creştini – spune părintele Nicolae – care-şi confundă religia cu prostia, sar şi ei să aprobe, spunând: «e text biblic». Numai că nu citesc atent. Dăm Cezarului (adică Statului) ce este al său, dacă e într-adevăr stat şi se poartă în consecinţă. Când statul (Ceza­rul) se îndeletniceşte cu ale lui, cu întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, apărarea ţării, administraţie şi împărţirea dreptăţii, i se cuvine respectul şi tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul. Atunci când Statul nu mai e Cezar ci Mamona, când regele se preface în medi­cine-man şi puterea civilă în ideologie, când cere adeziunea sufle­tească, recunoaş­te­rea supremaţiei sale spirituale, aservirea con­ştiinţei şi proce­dează la spă­larea creierului, când fericirea statală devine model unic şi obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mântuitorul, deoarece nu mai este înde­pli­nită una din condiţiile obligativităţii contractului, anume identitatea păr­ţilor, căci lui Cezar i s-a substituit Mamona. Mântuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu şi lui Mamona ce este al lui Mamona, ci dimpo­trivă a stabilit că nu poţi sluji şi lui Mamona şi lui Dumnezeu.”.[5]

Când pe scaunul de domnie lumească stă un „Cezar”, Biserica îşi are politica ei: „Cezarului cele cuvenite.”. Dar când politica încape în mâinile „Celuilalt”, Bise­rica spune: „Cu mamona nicio legătură, oricât de mică.”; lui Mamona numai molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

[1] 1 Ptr 3, 4.

[2] Mircea Eliade, Oceanografie. Despre un anumit sentiment al morţii, Ed. Humani­tas, Bucureşti, 1991, pp. 67 – 68.

[3] Ps 50, 18.

[4] Sfântul Clement Alexandrinul, Scrieri, în PSB 4, p. 46.

[5] Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, p. 186.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Dinarul Cezarului (Luni, Săptămâna a XXXIII-a după Rusalii)
Dinarul Cezarului (Luni, Săptămâna a XXXIII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 12)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 12)

Merită să observăm că simplitatea și smerenia fac casă bună, cele două potențându-se reciproc: cu cât omul trăiește o viață mai simplă, cu atât mai ușor îi e fie smerit. Și invers: cu cât omul e mai smerit cu atât îi e mai ușor să ducă o viață simplă. Florenski...