„Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt și nu se naște patimă fără gând.”
(Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, în 200 de capete, 180, în Filocalia, vol. I, p.251)
Am detaliat, în emisiunile precedente, în cadrul discuțiilor noastre legate de Lucrarea (sau înfăptuirea) tămăduirii prin iubire, aspecte privind: Procesul tămăduirii și lucrarea terapeutică duhovnicească în scrierile unor teologi contemporani bazate pe tradiția patristică, Convertirea lăuntrică sau re-întoarcerea omului spre Dumnezeu, Praxis-ul (adică practica, sau făptuirea), adevărată metodă terapeutică, Tămăduirea puterilor sufletești fundamentale prin lucrarea (înfăptuirea), întru iubire, a virtuților generice, respectiv, în ultimele două emisiuni, Lucrarea terapeutică plină de iubire a părintelui duhovnicesc. Astăzi am continuat discuția noastră despre Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos, aplecându-ne asupra luptei cu gândurile și dobândirea isihiei.
Lupta cu gândurile ocupă un loc central în cadrul lucrării de tămăduire a bolilor sufletului și de redobândire a sănătății. Ferirea de faptele rele și de păcătuirea cu lucrul este doar o primă treaptă în urcușul duhovnicesc al unei persoane, o a doua fiind îndepărtarea de gândurile rele, pentru a se feri de păcatul cu gândul (Sf. Maxim Mărturisitorul, A doua sută a capetelor despre dragoste, 87, în Filocalia, vol. II, pp.84-85; Sf. Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice și practice, 37, în Filocalia, vol. VI, p.27). Prin urmare, dacă omul vrea să se lepede cu totul de păcate, fie ele făptuite sau numai cugetate, are mai întâi de luptat cu gândurile, fiindcă atâta timp cât stăruie gândurile rele, ele vor naște fapte rele, fiindcă patimile își au rădăcina în gânduri.
Gândurile (logismoί) sunt sugestii raționale combinate cu stimulii și imaginile corespunzătoare, aduse înăuntru fie prin vedere, fie prin auzire, fie prin amândouă, adică imagini și stimulări care întruchipează enunțurile corespunzătoare (Cf. Mitrop. Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, p.138). Gândul este o sugestie care se poate transforma în păcat, de aceea purtarea de grijă duhovnicească a recomandat dintotdeauna lupta ca soluție a menținerii libertății omului. Această luptă cu gândurile, în toate fazele ei, este strâns legată de relația iubitoare dintre părinte duhovnicesc și fiu, începutul ei constând în arătarea gândurilor.
Opera de redresare a omului se desfăşoară într-un echilibru perfect între dimensiunea morală şi intelectuală, recomandările necontenite al dascălilor duhovniceşti convergând spre paza minţii, atenţie şi rezistenţă trează, statornică împotriva gândurilor.
