Maestrul Dorel Vișan la ceas aniversar, despre situația actuală a societății românești

de | iun. 25, 2020 | Interviu

La împlinirea unei frumoase vârste, marele actor Dorel Vișan a vorbit în exclusivitate la Radio Renașterea despre criza majoră a lumii contemporane, despre lipsa acută de repere și modele, mediocritatea și carențele sistemului educațional românesc, dar și despre modul în care oamenii renegă cu obstinație elementele fundamentale care stau la baza societății: credința, familia, omenia, patriotismul, atașamentul față de tradiție și valoare.

Actorul a povestit, printre altele, de preocupările sale legate de natură și de viața simplă de la țară, precum și de dorința sa de a scrie o carte în care să aducă în prim-plan metoda sa de a-și păstra sănătatea și armonia interioară.

Invterviu realizat de Simona Vlasa cu maestrul Dorel Vișan, cu ocazia zilei de naștere

Ultimele articole

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

  Duminica Cincizecimii este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, deoarece în această zi, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de persoane, definind cea dintâi comunitate de creştini de la Ierusalim[1]....

Mai multe din Interviu
(interviu) Down, dincolo de limitele unui sindrom

(interviu) Down, dincolo de limitele unui sindrom

Suntem în căutarea fericirii. Însă adeseori uităm să zâmbim, să iubim și să visăm. Iar când se întâmplă să uităm aceste lucruri, Dumnezeu vine și ne invață, sau ne trinite învățători. Așa i-a trimis pe pământ și pe copiii cu Sindrom Down, niște mesageri divini, pentru...