Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta,

îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată.

(Ps. 44, 11)

Psalmul 44 este unul dintre cei mai frumoși și profunzi psalmi mesianici ai Sfintei Scripturi. În el sunt prezentate atât slava Împăratului Hristos, cât și demnitatea celei care stă de-a dreapta Lui. Biserica Ortodoxă a văzut încă de la începutul creștinismului în această împărăteasă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, iar această interpretare este confirmată de cultul liturgic și de scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii. În cultura regatului biblic al lui Israel, regina nu era, de regulă, soția regelui, deoarece regii israeliți aveau mai multe soții. Cea care ocupa locul de cea mai mare cinste era mama regelui, numită în tradiția ebraică gebirah (marea doamnă sau stăpâna), care este forma feminină a substantivului gebir (stăpân). Acest fapt este evident în cărțile istorice ale Vechiului Testament. De exemplu, în genealogia care îl introduce pe fiecare rege nou este menționată mama regelui, nu soția lui (3 Regi 14, 31 și 15, 1-2). Cel mai important și clar text în această privință este următorul: „Deci a intrat Batșeba la regele Solomon, ca să-i vorbească pentru Adonia. Regele s-a sculat în fața ei, i s-a închinat și s-a așezat în tronul lui. Și s-a pus și pentru mama regelui un tron; și ea a stat de-a dreapta lui și a zis: Am să-ți fac o mică rugăminte, să nu mi-o treci cu vederea! A zis regele: Cere, mama mea!” (3 Regi 2, 19-20). Așa se explică de ce Psalmul 44 vorbește despre împărăteasa stând de-a dreapta împăratului. Acest gest este unic în Vechiul Testament. Marele și înțeleptul rege Solomon se ridică înaintea mamei sale și îi oferă locul de onoare. Sfinții Părinți au văzut aici o prefigurare limpede a Maicii Domnului, care stă de-a dreapta Împăratului Hristos, Care este mai mare decât Solomon: „Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta și-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon; și iată, aici este mai mult decât Solomon” (Matei 12, 42).

Conform Vechiului Testament, regina-mamă era și o mijlocitoare puternică pe lângă fiul ei, regele, pentru că ea avea o funcție oficială în regat, având o parte din autoritatea lui, purtând, ca și acesta, coroană, conform spuselor prorocului Ieremia: „Spune regelui și reginei: Smeriți-vă și ședeți mai jos, deoarece a căzut de pe capul vostru cununa slavei voastre” (Ieremia 13, 18). Ea apare și într-o altă profeție mesianică despre mama regelui din Betleem: „Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei. Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie să nască va naște. Atunci rămășița fraților săi se va întoarce la fii lui Israel” (Miheia 5, 1-2). Prorocul vorbește aici despre un rege din viitor, care va fi un nou David și care, asemenea regelui David, se va naște în Betleem și va fi viitorul Stăpânitor. Totuși, deși acest viitor rege iese din Betleem, de fapt obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei. Versetul 2 vorbește despre aceea ce trebuie să nască, adică despre mama pământească a viitorului rege care este Mesia-Hristos. Acest verset are legătură cu mai vechea profeție a prorocului Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Așadar, atunci când prorocii Vechiului Testament au început să vorbească despre viitorul împărat, Mesia, din seminția lui David, au vorbit și despre viitoarea împărăteasă-mamă. Ni se revelează, astfel, faptul că Fecioara Maria este mai mult decât cea care L-a născut pe Iisus-Mesia, ea este și împărăteasa-mamă a Împărăției veșnice a lui Mesia-Fiul lui Dumnezeu. Această credință veterotestamentară pregătește înțelegerea rolului Maicii Domnului în iconomia mântuirii. Arhanghelul Gavriil i-a spus Fecioarei Maria: „Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1, 32-33). Dacă Iisus este Împăratul mesianic, urmașul lui David, atunci Fecioara Maria este, potrivit tipologiei biblice, Împărăteasa-Mamă a Împărăției celei veșnice. În relatarea vizitei Fecioarei Maria la verișoara sa, Elisabeta, aceasta din urmă i s-a adresat ca unei împărătese: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42-43). Expresia Elisabetei „Maica Domnului meu”, evocă obiceiul veterotestamentar de a se adresa regelui davidic cu „domnul meu” (2 Regi 24, 21 și Psalmul 109, 1). În această situație, Elisabeta i se adresează Fecioarei Maria cu un titlu împărătesc înrădăcinat în tradiția evreiască a împărătesei-mame și, chiar mai mult, cu un titlu dumnezeiesc, pentru că, conform Evangheliei după Luca, Fecioara Maria nu este doar mama împăratului mesianic din neamul lui David, ci, și mama Fiului lui Dumnezeu, Stăpânul ceresc (Luca 1, 35). Acesta este fundamentul biblic al cinstirii Maicii Domnului.

Pentru Sfântul Ioan Damaschin, psalmul 44 este o profeție despre slava cerească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: „Astăzi Maica lui Dumnezeu stă înaintea tronului Fiului ei, împodobită cu frumusețea dumnezeiască și încununată cu slava pe care i-a dăruit-o Dumnezeu”[1]. Sfântul Ierarh Grigorie Palamá arată unicitatea misiunii Fecioarei Maria în planul mântuirii: „Ea singură s-a aflat între Dumnezeu și întregul neam omenesc, făcând pe Dumnezeu Fiu al omului, și pe oameni fii ai lui Dumnezeu”[2].

Sfântul Ierarh Andrei Criteanul spunea că Împărăteasa stă de-a dreapta Împăratului, nu ca una care primește închinare dumnezeiască, ci ca Maica Împăratului și cea dintâi dintre cei mântuiți. Această interpretare subliniază distincția esențială dintre cinstirea acordată Maicii Domnului și adorarea datorată numai lui Dumnezeu.

Psalmul 44 nu este doar o poezie regală, ci o adevărată icoană profetică a Împărăției lui Dumnezeu. Împăratul este Hristos-Dumnezeul nostru, împărăteasa este Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, haina de aur este harul Duhului Sfânt, iar frumusețea ei este sfințenia. Locul ei de-a dreapta Fiului nu exprimă o egalitate cu Dumnezeu, ci cinstea unică acordată celei prin care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om. De aceea, privind la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, înțelegem care este adevărata frumusețe a omului: nu frumusețea trecătoare a corpului, ci frumusețea sufletului plin de har dumnezeiesc, de smerenie, de ascultare de Dumnezeu și de bunătate.

[1] Sfântul Ioan Damaschin, Cuvântări de laudă la Adormirea Maicii Domnului, Editura Sophia, București, 2006.

[2] Sfântul Grigorie Palama, Omilii la Maica Domnului, Omilia a LIII-a, la Intrarea în Sfânta Sfi ntelor a Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2025.