Maica Domnului – Izbăvitoarea

Vorbe de înțelepciune

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane.

Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul.

Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sâmbăta Mare – Tăcerea care zidește Învierea

Sâmbăta Mare – Tăcerea care zidește Învierea

„Hristos în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul, și pe scaun cu Tatăl și cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce este necuprins...”(Slavoslovia Sâmbetei Mari) În această zi, cerul nu vorbește.Ucenicii s-au risipit. Pietrele stau nemișcate. Mormântul...

Vinerea Mare – Iubirea răstignită

Vinerea Mare – Iubirea răstignită

„Părinte, iartă-le, că nu știu ce fac.”(Luca 23, 34) Aceasta este ziua în care Iubirea a fost răstignită.Ziua în care Hristos a urcat pe Cruce nu ca osândit, ci ca Mire al lumii, purtând nu păcatul Său, ci păcatul nostru. Crucea nu este un eșec. Este actul suprem al...

Joia Mare – Iubirea care Se pleacă și hrănește

Joia Mare – Iubirea care Se pleacă și hrănește

„Dacă deci Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi datori sunteți să vă spălați picioarele unii altora.”(Ioan 13, 14) Joia Mare este taina smereniei care tulbură. Hristos Se ridică de la cină, își pune ștergarul și Se pleacă în genunchi. Acolo...

Miercurea Mare – Mirul iubirii și vânzarea inimii

Miercurea Mare – Mirul iubirii și vânzarea inimii

„Pentru ce s-a făcut risipa aceasta? Căci mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mult preț... Dar Iisus a zis: Lăsați-o. Că ea bun lucru a făcut față de Mine.”(Matei 26, 8-10) Ziua de miercuri ne așază în fața a două chipuri:Iuda – care vinde Iubirea pentru treizeci de...

Marțea Mare – Vegherea inimii și untdelemnul credinței

Marțea Mare – Vegherea inimii și untdelemnul credinței

„Iar cele înțelepte, luând untdelemn în candelele lor, au intrat cu Mirele în cămară și s-a încuiat ușa.”(Matei 25, 10) În această zi, Biserica ne pune înainte pilda celor zece fecioare. Toate au candele. Toate par pregătite. Toate așteaptă.Dar numai cinci intră....

Lunea Mare – Ziua cercetării inimii

Lunea Mare – Ziua cercetării inimii

„Şi, văzând un smochin lângă cale, a venit la el şi n-a găsit decât frunze. Şi i-a zis: De acum înainte să nu mai fie rod în tine în veac!”(Matei 21, 19) În Lunea Mare, Hristos Se apropie de smochin. Nu pentru a-l judeca, ci pentru a-i cerceta rodul.Așa vine și spre...