Iubiții mei,
Trăim într-o societate a surogatului. Într-o variantă secularizată, morala a devenit etică, postul deposedat de dimensiunea spirituală e privit ca un mod de viață „bio”, iar bucuria se confundă adesea cu plăcerea. De aceea, restabilirea unor accente e cât se poate de necesară. Bunăoară, cel din urmă dintre conceptele enunțate trebuie delimitat clar de anumite forme ale carnalului. De ce? Pentru că doar astfel va redobândi deplinătatea. Cea pe care doar ancorarea în ceruri i-o poate oferi.
În acest context, suntem din nou chemați să privim înspre Maica Domnului. Ca model și izvor. Ea este cea care ne arată că, atunci când ne punem nădejdea în Domnul, bucuria noastră e de nezdruncinat. Devine un pilon identitar. O armă, la nevoie.
Apropierea divinului și conștiința prezenței Lui în viața Sa constituie pentru Fecioara sursa acestei stări. Nu e fericită pentru ceea ce se va întâmpla. Acest lucru o ajută să nu pună întrebări inutile, ori să ispitească. Faptul că Dumnezeu este cu ea îi este suficient. Îi conferă deplinătate. Buna Vestire oferă exemplu cât se poate grăitor. Deși nu știe ce urmează, nu se clatină. Se încredințează. Sfinții Părinți au vorbit adesea despre bucuria încredințării. Dacă la Toma ea vine ca urmare a îndoielii, la dânsa e o stare a sufletului. Nu are nevoie de un stimul generator. Nici de realități exterioare palpabile care să o pricinuiască. S-ar cădea revizitate textele lor cu privire la acest subiect.
Iubiții mei,
Nu trebuie să uităm însă realitatea bucuriei Maicii. Nu de puține ori, în decursul istoriei, feluriți tălmăcitori au încercat să-L izgonească pe Hristos într-o lume a aparentului. Să-L rupă de realitate. Acest lucru ar fi învăluit, în viziunea lor, totul într-o alură magică. L-ar fi deposedat, însă, de umanitate. Și în cazul ei, totul e legat de uman și material. Maica nu trăiește într-o lume paralelă. Experimentează trăiri și momente reale. Unele se repercutează negativ asupra ei. Exilul, frica, sărăcia. Nu reușesc, însă, să atenteze la bucuria ei. La ceea ce vine de la Domnul. La rodul trăirilor ei mistice. S-ar putea spune că bucuria ei nu fuge de viață. Dimpotrivă. Îi conferă plinătate.
Un alt aspect asupra căruia se cuvine adăstat e dăruirea. Starea de beatitudine a acestei Femei unice în istoria lumii e definită și uneori amplificată de aceasta. Căci, așa cum țin să evidențieze autorii textelor sfinte, ea nu păstrează nimic. Dăruiește tot ce primește. Se dăruiește inițial întru totul lui Dumnezeu. Apoi, ca urmare a poruncii, creației Sale. Nouă. Ne devine Maică. Generozitatea este, apodictic, aducătoare de bucurie. Nu are nevoie de teoretizare. E rostul unei trăiri greu de definit în cuvinte. Una care emană prin toți porii sufletului dânsei. Bucuria apropierii. A prezenței aducătoare de pace. O astfel de stare are valențe multiple. Rol expiator. Nu se teme de lacrimi. Le transformă. Le folosește spre a-i spori intensitatea. Căci da, adevărata bucurie nu exclude suferința. O transfigurează. Așa cum frumos spunem în toate rugăciunile. Ea este cea care ne schimbă întristarea în har și împlinire.
Dacă ne dorim cu adevărat, Maica e capabilă să ne contamineze și pe noi cu aceasta. Așa cum a făcut-o cu Elisabeta și Înaintemergătorul.Încă de pe când acesta se găsea în pântecele ei. Depinde doar de noi. N-avem nevoie de mare lucru. De rugăciune, pocăință și gând bun. De puterea de a lăsa în urmă păcatul. De a ne dori să-i fim aproape. A o primi ca Maică. A-i lăsa plocon înaintea icoanei lacrimile izvorâte din durerea sufletului. A-i mărturisi păcatele. Spre a primi mult dorita mijlocire a iertării și a ne lăsa sufletul străbătut apoi de tresăltările bucuriei. Îndrăzniți!
