Era odată un soldat cu viaţă foarte stricată şi vestit prin desfrânare. Dar avea o soţie foarte credincioasă, care îl ruga să se lase de păcatul acesta urât. Şi încetul cu încetul l-a înduplecat să ţină postul Maicii Domnului, între 1 şi 15 august, să se roage şi să ţină marile praznice. Apoi încetul cu încetul l-a învăţat să aibă evlavie la Maica Domnului. Şi aşa soldatul cel desfrânat s-a îmbunătăţit cât de cât, iar într-o zi, intrând în biserică şi rugându-se înaintea Maicii Domnului pe care pictorii o numesc „Milostiva”, a văzut o mare minune pe care i-a dat-o Dumnezeu ca să se umilească în inima sa. Privind el icoana, a văzut pruncul pe care Maica Domnului îl ţinea în braţe, că era plin de sânge pe tot corpul. Era sânge proaspăt, care curgea din răni, ce păreau a fi făcute chiar atunci. Şi umilindu-se el în inima lui, a plâns cu amar.
Şi rugându-se Preasfintei, a zis: „Stăpâna mea, Maica Domnului! Milostiveşte-te spre mine, păcătosul!”.
Atunci a auzit glas din icoană zicând: -Voi, păcătoşilor, cu gura îmi ziceţi Maica Domnului, iar cu fărădelegile voastre mă faceţi Maica întristării şi a mâhnirii!
Şi cazând el la pământ, se ruga cu multă tânguire: -Nu te mânia pe mine, Stăpână, ci ca o mijlocitoare şi ajutătoare a păcătoşilor roagă-Te pentru mine, că mult poate rugăciunea Ta către Stăpânul.
Aşa se ruga ostaşul, stând cu faţa la pământ, neîndrăznind să ridice ochii în sus.
Şi a auzit iarăşi glas din icoană zicând: -Fiule al meu Preaiubite! Miluieşte pentru dragostea mea pe păcătosul acesta, care cade cu lacrimi şi-şi mărturiseşte păcatele sale!
Iar Stăpânul a răspuns: -Să nu mă superi pentru acesta, o, maica mea, că nu este vrednic de iertare.
-Fiul meu Preadulce! Adu-ţi aminte de dragostea mea către tine. Cum te-am hrănit, te-am alăptat şi crescut. Lasă-i acestuia fărădelegile lui!
Răspunse Hristos: -O, Maica mea! Dreptatea nu-l poate izbăvi. Zise iarăşi stăpâna: -Nu-ţi cer să-l judeci după dreptate. Ci după milostivirea cea nemărginită, fiindcă toţi mă numesc Maica Milostivirii.
Şi Mântuitorul nelăsându-se înduplecat, Maica Domnului a vrut să coboare jos, să se închine fiului.
Atunci Mântuitorul a zis: -Fiindcă în lege e scris să cinstească fiecare pe tatăl său şi pe maica sa, nu-ţi voi trece cu vederea cererea ta. Să fie iertate fărădelegile lui şi ca semn al iertării, să-mi sărute rănile mele.
Şi ridicându-se spre a săruta rănile, îndată ce săruta o rană, se vindeca şi iarăşi când săruta alta, la fel, până când Mântuitorul a rămas fără nici o rană pe corpul său. Şi alergând acasă, a vestit soţiei sale cele întâmplate şi, hotărându-se amândoi, au mers fiecare la mănăstire. Ea la o mănăstire de maici şi el la o mănăstire de călugări, unde au făcut voia lui Dumnezeu până la moarte.
Sursă: VIAŢA CREŞTINULUI ÎN PILDE ŞI ISTORIOARE reproducerea ediţiei din 1993 de la Editura ProArcadia
